Sorin Grindeanu, noi atacuri la adresa lui Bolojan: „De o săptămână tăiem frunze la câini, facem fotosinteză”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, l-a atacat din nou pe premierul Ilie Bolojan pe tema legii de modificare a pensiilor magistraților, respinsă de Curtea Constituțională din motive de procedură. Grindeanu reproșează că, în loc să caute soluții pentru a nu pierde banii din PNRR, liderii coaliției „pierd vremea”, așteptând motivarea deciziei CCR.

„Suntem în situaţia următoare: avem o lege deja de o săptămână, care este declarată neconstituţională aşa cum ştiţi. Noi, coaliţia, de o săptămână tăiem frunze la câini, facem fotosinteză, asta când e soare. Nu încercăm să găsim soluţii, să deblocăm situaţia. Aşteptăm motivarea CCR-ului (..) Sunt 10 zile deja de la decizie, încă n-a venit motivarea. Probabil că o să mai dureze ceva. În acest timp, noi am pierdut vremea, în loc să încercăm să facem alt proiect, să găsim altă cale. De ce? Pentru că ne permitem să pierdem 231 de milioane de euro”, a declarat joi Sorin Grindeanu, la Târgu Jiu, despre discuţiile în coaliţie privind proiectul pensiilor magistraţilor, citat de News.ro.

Grindeanu amintește că termenul limită pentru adoptarea noului proiect pentru reforma pensiilor magistraților este 28 noiembrie.

„Dacă mergem în această formă, să ştiţi că 28 noiembrie, data limită, n-are cum să ne prindă cu o lege promulgate. Dar noi de 10 zile pierdem vremea, pentru că, ba se spune, Doamne, nu ne ducem, nu discutăm, nu vrem să găsim un proiect, că noi nu negociem, noi nu avem de ce să ne întâlnim cu actorii principali din justiţie, noi suntem prea zei, prea mari şi tari. Dar de 10 zile stăm. De 10 zile stăm şi pierdem timpul”, a spus Sorin Grindeanu.

În același timp, Grindeanu a amintit și de întâlnirea avută vineri cu „toți actorii relevanți din justiție” pe tema proiectului privind pensiile magistraților.

„Eu am vrut să văd doar dacă actorii principali din justiţie sunt dispuşi să aibă întâlniri cu cei care sunt în domeniu şi sunt specialişti şi să deblocăm situaţia asta, să avem o lege până în 28, ca să nu pierdem aceşti bani. Am fost făcut în fel şi chip, că negociez, că fac, că dreg. Ok, sunt obişnuit, dar ne permitem să pierdem 231 de milioane de euro, fiindcă sunt unii inflexibili”, a menţionat el.

Întrebat dacă coaliţia vine cu un alt proiect în Parlament legat de pensiile speciale, Grindeanu a arătat că „în protocolul coaliţiei se spune că se ia o decizie în consens, dacă există consens, unanimitate”.

„O să vedem marţi, o avem iarăşi coaliţie, dar deja marţi avem două săptămâni de la decizia Curţii Constituţionale, sper să avem motivare, n-am de unde să ştiu dacă marţi va fi motivare, dar cert este că două săptămâni s-a stat”, a mai comentat Grindeanu.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Salariații de la stat care au rămas fără salarii în pragul iernii. Nu s-au plătit pe septembrie

Peste 800 de angajați ai Direcției Generale de Asistență...

Diana Șoșoacă s-a întors din China cu un mesaj: „Mi-au spus, sperăm să devii președintele României în cel mai scurt timp”

Europarlamentarul Diana Șoșoacă (SOS România) a revenit dintr-un turneu...

George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan, va fi candidatul POT la Primăria București

Actorul George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan, și-a...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine