Ea a precizat că disputa cu directorul de la ESZ ar fi avut loc încă de la „prima ședință”, sâmbătă, „când el nici măcar nu se întâlnise cu autorităţile, nu anunţase pe nimeni că a oprit apa…. Ameninţa în stânga şi în dreapta, în şedinţa organizată la Prefectură că, dacă mă ating de el, va urca el toate sindicatele în capul meu pentru că este foarte periculos şi are multă susţinere”.
Diana Buzoianu a mai spus că atâta timp cât va rămâne în funcție își va face treaba. „Când n-o să mai fiu aici, foarte bine, o să fiu împăcată cu mine, mi-am făcut treaba. Deci, pe mine nu mă impresionează nimeni care vine să-mi spună: am eu susţinere politică, m-a pus pe mine nu ştiu cine, aduc eu sindicatul (…)”, a comentat Buzoianu.
Ea a precizat că nu are niciun motiv să demisioneze din funcție, pentru că „Ministerul Mediului nu are nicio vină în această situație”, subliniind că are informații că „reprezentanții ESZ nu au vrut, de fapt, să dezvăluie situația de criză”. Buzoianu a afirmat că le-a cerut demisia directorilor ESZ, fără efect, însă, până la momentul de față.