Nicușor Dan anunță că inițiază, în premieră, referendum în magistratură

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat duminică, într-o declaraţie de presă la Cotroceni, că va iniţia în luna ianuarie un referendum în cadrul corpului magistraţilor cu o singură întrebare: „CSM acţionează în interes public sau acţionează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. Legat de discuțiile de mâine cu magistrații la Cotroceni, președintele a spus că „extrem de puţini magistraţi” şi-au exprimat intenţia de a veni: „Am ajuns la propuneri nepotrivite, chiar colegi de-ai mei să-i preia din benzinării ca să nu se vadă că intră”.

Declarațiile făcute de Nicușor Dan vin la zi după ce a anunţat că a primit de la magistraţi „sute de pagini de materiale relevante despre problemele din justiţie” şi înaintea consultărilor de luni cu reprezentanţii acestora.

Deși 1000 de magistrați au semnat o scrisoare deschisă prin care își exprimă solidaritatea cu magistrații care au depus mărturie în documentarul Recorder „Justiție Capturată”, președintele atrage atenția că foarte puțini sunt dispuși să fie prezenți la consultările convocate la Cotroceni.

„Sunt cam 20 de magistraţi în nume individual şi cam 20 de magistraţi în numele unor asociaţii de magistraţi. Şi s-au întâmplat fel de fel de lucruri în aceste zile pe care colegii mei care au fost în contact cu aceşti magistraţi le-au perceput. În primul rând că, în mod neobişnuit, în anumite instituţii s-au organizat şedinţe luni 24 decembrie. Au existat mesaje de influenţare, intimidare”, a spus Nicușor Dan.

„Ne-au cerut să fie preluați din benzinării”

Teama este principalul motiv pentru care magistrații refuză întâlnirea de la Cotroceni, spune Dan. El a oferit exemplul unor magistrați care au propus diferite metode pentru a nu se afla că vin la discuții.

„Mulți mi-au solicitat să ne întâlnim, dar nu în 22 decembrie, tocmai pentru că există o teamă că participarea la o astfel de întâlnire să aibă repercusiuni. Și am ajuns inclusiv la propuneri nepotrivite, să vină pe rând, să stea în diferite săli pe aici, ca să nu se intersecteze, sau chiar colegi de-ai mei să-i preia din benzinării din București ca să nu se vadă că intră în Palatul Cotroceni”, a spus Nicușor Dan.

Referendum în justiţie în ianuarie

În același timp, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va iniţia în ianuarie, imediat după sărbători, un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: „Consiliul Superior al Magistratului acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”.

„Dacă magistrații, în ansamblul lor, vor spune că da, Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public, vom continua discuțiile legislativ. Dar dacă însă magistrații, în majoritatea lor, vor spune că Consiliul Superior al Magistraturii nu reprezintă interesul public, ci interesul breslei, atunci Consiliul Superior al Magistraturii va pleca de urgență”, a spus Nicușor Dan.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ministrul Educației, tot mai aproape de ieșirea din Guvern. Dilema lui Daniel David

Mandatul său nu a fost gândit ca unul de...

Atac dur la adresa planului lui Nicușor Dan privind justiția. Fost membru CSM: „Nebunia unui dictatoraș de operetă”

Inițiativa președintelui de a consulta magistrații prin referendum provoacă...

USR propune interzicerea organizațiilor și simbolurilor comuniste. Pedepse cu închisoarea pentru propaganda comunistă

Aleșii USR au depus în Parlament o inițiativă legislativă...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine