Posibil sechestru pe averea lui Iohannis. A pierdut şi jumătatea casei cumpărate “pe o sumă modică”

Klaus Iohannis pierde în primă instanță și cealaltă jumătate a imobilului din Sibiu. ANAF cere aproape cinci milioane de lei de la fostul președinte. Mâine, Curtea de Apel va decide dacă statul îi va pune sechestru pe avere.

Judecătorii au decis că prietena din America a soților Iohannis nu avea drept de proprietate asupra jumătății de casă vândute cuplului prezidențial. Anul trecut, Fiscul a preluat jumătate din imobilul din centrul Sibiului, deoarece partea respectivă nu a fost revendicată de moștenitori, scrie Observator.

“Una din achizițiile foarte bune, recunosc că a fost de la o cunoștință care moștenise casa. Am cumpărat jumătate de la el, pe o sumă modică”, a declarat Klaus Iohannis.

Fostul președinte a închiriat timp de 16 ani imobilul unei bănci, ca și cum ar fi fost proprietarul integral. “Am reușit să închiriem în condiții extrem de avantajoase un spațiu din acel imobil”, a mai spus Iohannis.

Cuplul prezidențial a fost executat silit, după ce a refuzat să predea partea lor de imobil statului. Surse Observator susțin că soții Iohannis au pretins că au pierdut cheia, ceea ce a obligat inspectorii să spargă yala. Fiscul le-a cerut 4.000.700 de lei, reprezentând chiria încasată ilegal și penalizări.

“Sunt convins că va recupera banii. A fost o chestie pe care nu trebuia să o ducă mai departe”, a comentat o persoană. Alt cetățean a adăugat: “Noi, ăștia muritori de rând, imediat… și el, ca fost șef al statului, trebuie să dea exemplu.”

ANAF a solicitat sechestru pe averea fostului președinte pentru a recupera suma datorată. După ce Tribunalul Sibiu a respins inițial cererea, cazul a ajuns la Curtea de Apel. Judecătorii urmează să se pronunțe mâine. Declarația de avere a soților Iohannis include trei case și trei apartamente la Sibiu, cu o valoare estimată de experți imobiliari la aproape 2.000.000 de euro.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Maia Sandu, noi declarații despre o unire cu România: „Această opțiune ne-ar garanta însă ceva”

Președinta Maia Sandu a declarat că nu există încă...

Donald Trump renunță la tarifele vamale cu care amenințase Europa

Președintele Donald Trump a anunțat că nu va impune...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine