Parlamentul European sprijină Ucraina cu un împrumut de 90 de miliarde de euro. Zelenski răsuflă ușurat

Volodimir Zelenski a mulțumit Parlamentului European pentru un împrumut de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei. Președintele ucrainean a subliniat importanța acestor fonduri pentru supraviețuirea și protecția civililor, menționând că sunt resurse pe care Rusia trebuie să le ramburseze.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis mulțumiri Parlamentului European pentru împrumutul de sprijin de 90 de miliarde de euro. Declarațiile au fost postate pe pagina sa de X.

“Astăzi, Parlamentul European a votat asupra împrumutului de sprijin de 90 de miliarde de euro din partea UE pentru Ucraina. Îi mulțumesc președintelui Parlamentului European și tuturor grupurilor politice din Parlamentul European pentru conducerea și responsabilitatea lor”, a spus Zelenski.

El a adăugat că acesta este semnalul necesar pentru a fi transmis agresorului. Zelenski a subliniat că “Ucraina va rezista și poate proteja vieți”.

“Europa este unită și puternică și susține Ucraina. Și toate acestea sunt finanțate chiar din fondurile pe care Rusia trebuie să le ramburseze”, a mai adăugat președintele ucrainean.

Parlamentul European a adoptat miercuri un pachet de măsuri de urgență pentru sprijinirea Ucrainei, care include acest împrumut de 90 de miliarde de euro pentru anii 2026 și 2027.

Ultimele știri

Negocieri tensionate pentru reforma administrației. Premierul și șefii județeni nu ajung la un acord

Premierul Ilie Bolojan s-a confruntat cu cerințele contradictorii ale...

Bolojan se laudă cu economiile de la cancelaria Guvernului, în șase luni de mandat. Demnitarii își conduc singuri mașinile

Reorganizarea anunțată a Cancelariei premierului Ilie Bolojan, care ar...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine