Un fost primar, condamnat la închisoare pentru că a pus foc la primărie. Cât are de plată Mihai Marin

Fostul primar al comunei Beleți-Negrești, Mihai Marin, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru incendierea primăriei. Decizia Judecătoriei Topoloveni nu este definitivă. Marin a susținut inițial că ar fi dat foc din cauza unor conflicte cu angajații.

Judecătoria Topoloveni a decis condamnarea lui Mihai Marin la patru ani de închisoare pentru incendierea primăriei în decembrie 2021. Sentința include pedepse pentru distrugere, violarea sediului profesional și distrugere de înscrisuri.

Inițial, Marin a afirmat că a incendiat clădirea din cauza „disensiunilor acumulate cu diferiți angajați”, dar ulterior a declarat că totul a fost o înscenare. Instanța nu a fost convinsă de schimbarea declarației și a dispus executarea pedepsei.

Sentința include trei ani și două luni pentru distrugere, nouă luni pentru violarea sediului profesional și un an și nouă luni pentru distrugerea de înscrisuri. La pedeapsa cea mai grea s-a adăugat un spor de zece luni.

Pe lângă detenție, Marin nu va putea ocupa funcții publice timp de trei ani după executarea pedepsei. Instanța a aplicat și măsuri complementare, interzicându-i drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen.

Judecătoria a admis în parte acțiunea civilă, obligându-l pe Marin să plătească despăgubiri de 459.976,41 lei către UAT Beleți-Negrești și 119.043,44 lei către SC Orange România SA, pentru distrugerea centralelor telefonice.

Instanța a menținut sechestrul asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumei de 579.019,85 lei, pentru acoperirea prejudiciului. Decizia poate fi contestată.

Ultimele știri

Trump lovește tot mai puternic în punctul vulnerabil al Rusiei pentru a-l forța pe Putin să facă pace în Ucraina

Administrația Trump intensifică presiunea asupra aliaților Rusiei, precum Iranul...

„Oamenii nebuni” sunt corecți și nu fură. Sindicatul de la Investiții l-a pus la zid pe Sebastian Burduja pentru această declarație

Sindicatul „MIPE Normalitate” solicită scuze publice și retragerea declarațiilor...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine