Wiz Khalifa, condamnat la închisoare pentru consum de canabis. Curtea de Apel Constanța respinge contestația rapperului

Celebritatea muzicii rap, Wiz Khalifa, are o pedeapsă de nouă luni în închisoare după ce Curtea de Apel Constanța i-a respins contestația. Incidentul a avut loc pe scena festivalului „Beach, Please!” din Costinești, unde artistul a aprins o țigară cu canabis.

Curtea de Apel Constanța a decis joi să respingă contestația în anulare depusă de rapperul Thomaz Cameron Jibril, cunoscut sub numele de scenă Wiz Khalifa, menținând astfel pedeapsa de nouă luni de închisoare. Decizia este definitivă și confirmă condamnarea pentru deținere de droguri de risc, incidentul având loc în 2024 la festivalul din Costinești.

Instanța a arătat în minută că respinge contestația ca inadmisibilă, menționând că cererea de suspendare a executării hotărârii de condamnare a fost considerată neîntemeiată. Aceasta a fost formulată împotriva deciziei nr. 1222/P din 18.12.2025.

Pe lângă contestația în anulare, Wiz Khalifa a depus și o contestație la executare la Tribunalul Constanța, cu termen de judecată pe 6 martie 2026. Această procedură ar putea stabili doar modul sau momentul executării pedepsei, fără a modifica însă condamnarea definitivă.

În primăvara anului 2024, Tribunalul Constanța îl amendase pe rapper cu 3.600 de lei pentru deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Procurorii DIICOT au contestat decizia la Curtea de Apel Constanța, cerând o pedeapsă mai severă, având în vedere influența artistului asupra tinerilor.

La sfârșitul anului 2025, Curtea de Apel Constanța l-a condamnat pe Khalifa la nouă luni de închisoare cu executare. Decizia de joi este definitivă, astfel că artistul va trebui să-și ispășească pedeapsa.

Procurorii au arătat că, la data de 13.07.2024, în jurul orei 23:55, în incinta festivalului din Costinești, rapperul a deținut ilegal 18,53 grame de canabis și o țigară cu canabis, fapta având loc în vederea consumului propriu.

Ultimele știri

O fostă aliată îl trădează pe Donald Trump și vine cu o serie de dezvăluiri care produc un mic cutremur

Marjorie Taylor Greene, fosta congresmană și aliată a lui...

Băsescu, despre Nicușor Dan, pacificatorul: „singurul lucru pe care îl poate face Nicușor este ceea ce face”

Traian Băsescu a comentat criza din coaliția de guvernare,...

Monica Macovei a pierdut la CEDO împotriva României. Care a fost obiectul procesului

Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a pierdut procesul...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine