O investigație a The Wall Street Journal a provocat un scandal politic și diplomatic în Bulgaria. Publicația acuză că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi presat oficialii de la Sofia să cumpere gaze naturale lichefiate americane în valoare de miliarde de dolari, printr-o firmă grecească.
Ancheta WSJ a fost preluată rapid de presa bulgară, printre care 24 Chasa, Dnes.bg, Epicenter, Faktor.bg și agenția BGNES. Potrivit agenției bulgare Novinite, care citează investigația americană, Statele Unite ar fi presat Sofia să încheie contracte energetice majore printr-o companie elenă.
În vizitele sale în Bulgaria, ambasadoarea Kimberly Guilfoyle a fost însoțită la întâlnirile oficiale de Christos Marafatsos, un lobbyist de 39 de ani al companiei grecești de construcții Aktor. Firma Aktor colaborează cu societatea energetică de stat din Grecia, DEPA, într-un proiect de furnizare a gazelor lichefiate americane către Europa de Sud-Est.
Aktor, recomandată ca „poziție oficială” a SUA
Conform jurnaliștilor americani, diplomatul american i-ar fi îndreptat pe oficialii bulgari spre Aktor ca partener strategic. În urma acestor demersuri, compania greacă a reușit să semneze acorduri cu mai multe firme din sectorul energetic bulgar. O sursă apropiată discuțiilor a declarat pentru WSJ că recomandările au fost prezentate drept „poziția oficială a guvernului SUA”.
Prezența lobbyistului Christos Marafatsos alături de ambasadoare a fost vizibilă și la nivel oficial. El a participat, alături de Guilfoyle, la o întrevedere cu președinta Bulgariei, Iliana Iotova, iar unii oficiali străini l-au perceput drept șeful de cabinet al diplomatului american.
Ancheta WSJ mai arată că directorul general al Aktor a transportat-o pe ambasadoare în Bulgaria cu un avion privat.
Legături cu mișcarea MAGA
Kimberly Guilfoyle, fost procuror și fostă prezentatoare Fox News, este o figură cunoscută în politica americană, asociată direct cu mișcarea MAGA. Potrivit publicației americane, ea și-ar fi folosit poziția diplomatică de la Atena pentru a promova, într-un stil agresiv, interese comerciale.
Numele ambasadoarei a ajuns recent în atenția publică și în România. Aceeași investigație WSJ susține că Guilfoyle i-ar fi spus anterior unui ministru grec că Statele Unite ar fi fost implicate direct în căderea Guvernului Bolojan de la București și că „pot face la fel în orice țară”.
