Președintele Nicușor Dan le-a transmis românilor din diaspora să vină să „testeze România”, inclusiv sistemul medical și cel de educație. Șeful statului a vorbit despre progresele făcute de țară în ultimii 20 de ani, la Gala RePatriot organizată la Palatul Cotroceni.
Nicușor Dan a abordat subiectul revenirii românilor din străinătate la Gala RePatriot „Top 100 Români de Pretutindeni”, ediția a IX-a, desfășurată la Palatul Cotroceni. Președintele a spus că, de fiecare dată când se discută despre diaspora, apare aceeași întrebare.
„A doua întrebare este, tot timpul când discutăm despre diaspora, întrebarea fundamentală este, de ce aș veni acasă?”, a spus președintele.
Potrivit lui Dan, decizia de a reveni în țară rămâne una personală, însă i-a îndemnat pe cei plecați să vadă cu ochii lor transformările din România.
„Îndemnul meu pentru cei din diaspora este să testați România. Să testați sistemul medical din România, pentru că toate neajunsurile, cu toate disfuncționalitățile, România a progresat în 20 de ani”, a afirmat președintele.
Temeri legate de sănătate și educație
Șeful statului a adus în discuție exemple concrete de temeri exprimate de români în discuțiile cu diaspora, legate de sistemul sanitar și de educația copiilor.
„Am auzit opinii de genul: aș veni la pensie acasă, dar mi-e frică de sistemul sanitar. M-aș întoarce, dar nu știu ce școală vor face copiii mei”, a spus el.
Nicușor Dan a recunoscut că în România există atât școli performante, cât și unități cu probleme serioase, atât la nivel preuniversitar, cât și universitar. El a cerut o evaluare realistă a situației actuale a țării.
„Avem școli bune și avem și școli foarte slabe, atât la nivel preuniversitar, cât și la nivel universitar. Totul este să avem reprezentarea reală a locului în care suntem România azi”, a declarat președintele.
Referitor la sistemul medical, Nicușor Dan a subliniat schimbările petrecute în ultimele două decenii, menționând și medicii care s-au format atât în țară, cât și în străinătate.
„Echipamentele medicale din România nu mai sunt cele de acum 20 de ani. Avem medici care s-au format în străinătate. Unii au rămas, alții s-au întors”, a spus președintele.
Felicitări „în avans” pentru premianți
La finalul intervenției, Nicușor Dan i-a felicitat „în avans” pe cei care urmează să fie premiați în cadrul galei. Președintele a vorbit despre deschiderea autorităților publice către colaborarea cu mediul privat, mediul academic și diaspora.
El a transmis speranța ca, lucrând împreună și învățând unii de la alții, lucrurile să meargă „mai bine țările stea și nouă tuturor”.
