luni, octombrie 5, 2026
17.8 C
București

„De ce să nu guverneze PSD și AUR împreună?”. Ludovic Orban spune că președintele trasează linii roșii complet aiurea

Fostul premier Ludovic Orban susține că PSD și AUR ar trebui lăsate să formeze împreună un guvern. El îi cere președintelui Nicușor Dan să dea mandatul de premier taberei pe care o consideră responsabilă pentru criza politică actuală.

Ludovic Orban consideră că o eventuală guvernare AUR ar forța partidul să demonstreze dacă are sau nu capacitatea de a conduce țara. „De ce să nu guverneze PSD și AUR împreună? Să guverneze, să arate cetățenilor de ce sunt în stare”, a declarat fostul premier, la RFI.

Declarațiile liderului Forța Dreptei vin cu puțin timp înaintea consultărilor programate luni la Palatul Cotroceni, unde urmează să fie desemnat un nou prim-ministru.

Cine a provocat criza, spune Orban, trebuie să o rezolve

Orban consideră că formarea viitorului guvern ar trebui lăsată pe seama partidelor care, în opinia sa, au provocat căderea Executivului anterior. „Cine a rupt coaliția, cine a inițiat moțiunea de cenzură să vină cu soluția. Nicușor Dan să dea un mandat celor care au provocat criza și au lăsat România fără Guvern”, a afirmat el.

Fostul premier nu are așteptări mari de la modul în care președintele va gestiona desemnarea premierului. „Nu aștept mare lucru, ca să vă răspund sincer”, a spus Orban, criticând totodată gestionarea precedentelor runde de desemnare a unui prim-ministru.

PSD și AUR, pe aceeași parte a spectrului politic

Orban susține că PSD și AUR, deși diferite, ocupă aceeași zonă politică, în timp ce PNL și USR nu ar mai avea niciun motiv să colaboreze cu social-democrații. „PNL și USR nu mai au nimic comun cu PSD. PSD-ul e de fapt pe aceeași parte a spectrului politic cu AUR. AUR e tot un fel de PSD”, a declarat el.

Potrivit fostului premier, apropierea dintre cele două formațiuni se vede în temele abordate, în mentalitate, în modul de organizare și în reprezentarea politică.

Orban îl critică pe Nicușor Dan pentru faptul că exclude o variantă de guvernare care să includă AUR. „Eu nu am înțeles de ce trasează președintele linii roșii complet aiurea. PSD n-a avut nici o jenă să se asocieze cu AUR, ca să dărâme Guvernul Bolojan. De ce să nu guverneze împreună?”, a afirmat el.

AUR, un partid fără motor și fără direcție, spune Orban

Deși propune o guvernare comună PSD-AUR, Orban precizează că asta nu înseamnă o apreciere a capacității formațiunii de a administra țara. Dimpotrivă, fostul premier consideră partidul nepregătit pentru actul de guvernare.

„Eu consider AUR un partid incapabil de guvernare, un partid gălăgie, care nu are decât claxon și caroserie strălucitoare, vopsită foarte atractiv, nu are motor, nu are direcție”, a spus Ludovic Orban.

El argumentează totuși că menținerea AUR exclusiv în opoziție i-ar putea aduce partidului un avantaj electoral. Fostul premier avertizează că formațiunea ar putea ajunge să câștige viitoarele alegeri parlamentare dacă rămâne departe de guvernare.

În configurația actuală a Parlamentului, spune Orban, AUR deține circa 20% din mandate și ar fi nevoit să intre la guvernare într-o coaliție, context în care ar trebui să arate concret ce poate face.

Alegeri anticipate, o variantă posibilă

Fostul premier mai spune că ieșirea din criza politică ar putea veni și prin alegeri anticipate, susținând că există condițiile constituționale pentru dizolvarea Parlamentului. „Cum pot să fie anticipatele un lucru rău? Asta înseamnă alegeri, înseamnă democrație, înseamnă că puterea revine cetățenilor care aleg un nou Parlament”, a declarat Orban.

În concluzie, Orban consideră că președintele ar avea două opțiuni: fie să permită partidelor considerate responsabile de criză să încerce formarea unei majorități, fie să lase deschisă calea întoarcerii la urne.

Ultimele știri

Florin Cîțu acuză BNR că „acomodează” inflația. Fostul premier spune că leul ar fi putut fi sub 3 lei pe euro

Florin Cîțu acuză BNR că acomodează inflația prin inacțiune și spune că leul ar fi putut fi sub 3 lei pe euro.

Polonia și România refuză să mai transporte cereale ucrainene. S-a atins limita maximă de capacitate

Polonia și România spun că nu mai pot prelua cereale ucrainene suplimentare, în ciuda apelurilor Kievului pentru extinderea rutelor alternative.

Diana Șoșoacă anunță un complot de asasinare a lui Călin Georgescu. „C.G. – 89% de a-și pierde viața”

Diana Șoșoacă susține, fără dovezi, că Georgescu ar fi ținta unui plan de asasinare în detenție.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine