marți, octombrie 6, 2026
12.8 C
București

Grupul PACE pune condiții pentru votul pe guvern. Ce trebuie să facă premierul desemnat

Grupul parlamentar PACE – Întâi România anunță că va vota viitorul guvern, dar doar dacă premierul desemnat renunță la măsurile impuse de Ilie Bolojan în timpul mandatului său. Anunțul a fost făcut după consultările de la Cotroceni convocate de președintele Nicușor Dan.

Reprezentanții grupului PACE – Întâi România au declarat, după consultările de la Palatul Cotroceni, că vor susține prin vot noul guvern, cu o singură condiție legată de programul de guvernare.

„Noi vom vota acest guvern pentru că conștientizăm situația în care se află România. I-am comunicat președintelui că vom acorda votul, cu o singură condiție, să vedem programul de guvernare, iar în programul de guvernare să se regăsească măsuri de redresare a parcursului pe l-a trasat Bolojan prin așa-zisele reforme. Dacă programul de guvernare va conține măsuri de redresare, PACE România va vota acest guvern”, au transmis reprezentanții formațiunii, în fața jurnaliștilor.

Noua rundă de consultări

Președintele Nicușor Dan a convocat luni, 5 octombrie, liderii partidelor parlamentare la Cotroceni, pentru o nouă rundă de negocieri privind desemnarea viitorului premier.

Întâlnirea vine după ce trei nominalizări succesive au eșuat în încercarea de a forma un Executiv cu puteri depline: Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan.

Totodată, chiar în ziua consultărilor se împlinesc cinci luni de la demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură.

Ultimele știri

Profeția lui Nicușor Dan, despre românii din diapora: Se vor întoarce acasă

Președintele Nicușor Dan crede că românii din diaspora se vor întoarce acasă, pe măsură ce țara progresează.

USR a petrecut pe un vas-restaurant de lux la Paris la o cină exclusivistă. Progresiștii români s-au ferit să nu fie recunoscuți

USR a organizat o întâlnire pe un vas-restaurant privat de pe Sena, la Paris, cu o factură ce poate depăși 6.000 de euro pe seară.

„De ce să nu guverneze PSD și AUR împreună?”. Ludovic Orban spune că președintele trasează linii roșii complet aiurea

Ludovic Orban propune ca PSD și AUR să formeze împreună un guvern și îl critică pe Nicușor Dan pentru liniile roșii trasate în criza politică.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine