Președintele Nicușor Dan a participat miercuri la Sfânta Liturghie de la Biserica Palatului Cotroceni, cu ocazia hramului lăcașului de cult. Șeful statului a vorbit despre nevoia de moderație și înțelegere, pe fondul discuțiilor politice legate de nominalizarea lui Luca Niculescu la funcția de premier.
Președintele Nicușor Dan a fost prezent miercuri la slujba de hram de la Biserica Palatului Cotroceni. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, slujba a fost oficiată de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, alături de un sobor de clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor. Alături de președinte au fost prezenți reprezentanți ai Administrației Prezidențiale și ai Muzeului Național Cotroceni.
În cuvântul rostit cu acest prilej, șeful statului a transmis că istoria nu începe cu generația actuală și că trebuie păstrată mereu această perspectivă. „Mă bucur că ajung şi eu din când în când cu dumneavoastră aici. Şi de fiecare dată ne aducem aminte că sunt lucruri mai importante decât cele care par că ne ocupă tot timpul. E important să avem tot timpul în minte că istoria nu începe cu noi”, a spus Nicușor Dan.
Președintele a făcut apoi o legătură cu tensiunile din spațiul public. „Cred că într-o lume, într-o societate în care vedem că ura, vrajba e tot mai mare, trebuie să dăm exemplu de moderaţie şi înţelegere: tot timpul o să avem opinii diferite, numai că trebuie să ne uităm la aproapele nostru cu adevărat ca la aproapele nostru”, a mai spus președintele.
Calendarul negocierilor cu partidele
Discursul președintelui a venit în contextul negocierilor pentru formarea noului guvern. Conform calendarului stabilit pe baza confirmărilor primite de la liderii partidelor, premierul desemnat Luca Niculescu urmează să se întâlnească, la sediile partidelor, cu reprezentanții PSD la ora 11:00, cu cei ai PNL la ora 13:00 și cu cei ai UDMR la ora 15:30.
Sorin Grindeanu a anunțat public condiția pusă de PSD pentru a susține Guvernul propus de Luca Niculescu. „Ne dorim să vedem dacă există o dorință reală a premierului desemnat de a decupla România de la politicile falimentare marca Bolojan sau marca PNL-USR”, a transmis liderul social-democrat, precizând că aceasta reprezintă „linia roșie” impusă de partid.
Reacția lui Sorin Grindeanu
Conducerea PSD s-a întrunit marți într-o ședință pentru a stabili pașii următori ai partidului, după ce Nicușor Dan l-a nominalizat pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru. La finalul întâlnirii, Grindeanu a declarat că a primit un „mandat larg” pentru discuțiile cu premierul desemnat. Acesta a precizat din nou că linia roșie a partidului vizează măsurile din programul de guvernare al lui Luca Niculescu și că așteaptă o întâlnire directă cu acesta.
Liderul PSD a spus marți că partidul este extrem de dezamăgit de decizia luată de Nicușor Dan în seara precedentă, legată de desemnarea lui Luca Niculescu, însă a ținut să precizeze că nu consideră alegerea neconstituțională sau în afara legii. „Pentru mine, a fost destul de clar când am ieşit de la Cotroceni că nu sunt eu sau nu are PSD mandatul”, a mărturisit Grindeanu.
Întrebat ce va face PSD în cazul în care viitorul guvern nu va obține voturile necesare pentru învestire, Grindeanu a evitat să dea un răspuns direct. „Haideţi să ajungem în acea situaţie şi vă voi spune. Prima oară vreau să avem aceste discuţii cu domnul Luca Niculescu, să vedem ce îşi propune, cum gândeşte gestionarea, administrarea ţării, cum vrea să aşeze toate aceste lucruri, cum vrea să aibă o echipă funcţională. Până atunci, mai e mult”, a conchis liderul social-democraților.
