Traian Băsescu dezvăluie ce ar putea declanșa un conflict NATO-Rusia în Marea Neagră: „În acel moment suntem în război”

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre pericolele din Marea Neagră, pe fondul atacurilor cu drone asupra navelor comerciale. El a explicat în ce condiții s-ar putea ajunge la o confruntare militară directă între NATO și Rusia, într-un interviu acordat duminică seară la Digi24.

Traian Băsescu a susținut că Vladimir Putin nu urmărește să declanșeze un conflict cu Alianța Nord-Atlantică. Totuși, fostul șef al statului a atras atenția că navele care navighează spre sau dinspre porturile ucrainene rămân ținte ale atacurilor.

Fostul președinte a subliniat rolul strategic al Mării Negre. El a amintit că le-a cerut în trecut partenerilor americani să nu își reducă prezența în Asia Centrală pentru a se concentra exclusiv pe regiunea Asia-Pacific.

Rolul hidrocarburilor din Asia Centrală

O eventuală revenire americană în zonă ar deveni mult mai costisitoare după o retragere, a explicat Băsescu. El a precizat că Kazahstanul, Turkmenistanul și Azerbaidjanul au ajuns furnizori importanți de hidrocarburi.

Fostul președinte consideră că Marea Neagră va juca un rol esențial în transportul acestor resurse către Europa, fie prin portul Constanța, fie prin conducte. El a arătat că, deși regiunea este marcată de război, transporturile petroliere continuă din portul rusesc Novorossiisk către Constanța și alte destinații europene, inclusiv prin strâmtorile Bosfor și Dardanele.

Potrivit lui Băsescu, petrolul care trece prin Novorossiisk provine și din zăcământul Tengiz, din Kazahstan. Resursa ajunge acolo printr-o conductă de aproximativ 1.500 de kilometri, care traversează inclusiv teritoriul Rusiei. Fostul președinte a precizat că exploatarea zăcământului implică investiții americane consistente: Chevron deține 50%, Exxon 25%, KazMunaiGaz 20%, iar Lukoil 5%.

Intervenția americană după atacul asupra instalației

Băsescu a relatat că, după un atac ucrainean asupra instalației, Statele Unite au intervenit pe cale diplomatică. Washingtonul a avertizat atât Rusia, cât și Ucraina să nu mai vizeze Novorossiisk, fapt care a contribuit, potrivit lui, și la menținerea aprovizionării României cu combustibil.

Întrebat despre o posibilă intervenție a NATO în Marea Neagră, fostul președinte a apreciat că situația actuală nu justifică o asemenea acțiune. În interpretarea sa, Alianța ar putea interveni doar până la limita apelor teritoriale românești, fără obligația sau dreptul de a acționa dincolo de această zonă.

Totuși, el a atras atenția că o ciocnire directă între forțele NATO și cele rusești ar schimba radical situația de securitate.

„Ce este cert însă este că se evită conflictul. În cazul în care apare o ciocnire în Marea Neagră, NATO cu Federația Rusă, în acel moment suntem în conflict, în război”, a precizat Traian Băsescu.

Fostul șef al statului nu crede că liderul de la Kremlin ar avea vreun interes să provoace o confruntare militară cu NATO, mai ales în condițiile dificultăților pe care Rusia le întâmpină în atingerea obiectivelor din Ucraina. Totodată, Băsescu s-a arătat sceptic față de ideea că incidentele din Marea Neagră ar fi teste ale Moscovei pentru a verifica reacția Alianței. În opinia sa, autoritățile ruse cunosc deja circumstanțele în care NATO ar interveni, astfel încât nu ar avea motive să testeze aceste limite.

Fostul președinte a explicat în schimb că navele comerciale care intră sau ies din porturile ucrainene sunt urmărite și vizate de atacuri. El a adăugat că Ucraina procedează la fel cu ambarcațiunile care navighează spre Crimeea sau Marea Azov.

O convenție a Mării Negre, după încheierea războiului

Traian Băsescu consideră că încetarea războiului din Ucraina este condiția esențială pentru rezolvarea situației actuale din regiune. După încheierea conflictului, el crede că România ar trebui să preia inițiativa elaborării unei convenții a Mării Negre, împreună cu toate statele riverane.

Fostul președinte a recunoscut că o astfel de propunere ar putea întâmpina reticență din partea Turciei, care beneficiază deja de Convenția de la Montreux. Prin acest acord, Ankara exercită controlul asupra strâmtorilor, dar nu și asupra întregii Mări Negre. Băsescu a propus ca viitorul acord să fie corelat și cu reglementările privind Dunărea, având în vedere legătura economică și de transport dintre fluviu, Marea Neagră și rutele maritime internaționale.

„Deci trebuie făcut un concept care să stimuleze, pe de o parte, dezvoltare economică și, pe de altă parte, să pună în siguranță toată zona, inclusiv Dunărea, pentru că porturile de la Dunăre au fost lovite de ruși fără nicio problemă. Trebuie un un ansamblu legislativ care să clarifice și drepturile, și obligațiile în Marea Neagră și pe Dunăre”, a declarat Traian Băsescu.

Ultimele știri

Evaluarea Națională s-ar putea schimba din temelii. Ministrul Costreie vrea o probă nouă și un portofoliu al elevului

Ministrul Educației vrea o probă nouă la Evaluarea Națională și un portofoliu al elevului, pentru o evaluare mai completă.

Bolojan iese la atac: „Ori dl. Grindeanu nu înțelege nimic, ori, cel mai probabil, își fabrică scuzele pentru un eșec”

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că își fabrică scuze pentru un eșec bugetar. PSD respinge acuzațiile și vorbește despre „austeritatea oarbă” a Guvernului Bolojan.

Alexandru Nazare, reacție după ce Grindeanu a cerut audit la toate ministerele: „E chiar o bucurie”

Alexandru Nazare spune că auditul cerut de Grindeanu la ministere e „o bucurie” și că Finanțele vor prezenta situația la zi.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine