Ionuț Stroe, surprins la manichiură în timpul plenului. Deputatul spune că informațiile sunt „deformate”

Deputatul PNL Ionuț Stroe a fost fotografiat de jurnaliștii Gândul într-un salon de cosmetică, miercuri, 4 noiembrie, chiar în timpul programului de plen al Camerei Deputaților. Contactat de „Adevărul”, liberalul susține că a participat totuși la ședință și că relatările din presă au fost „deformate”.

Potrivit Gândul, deputatul a fost văzut într-un salon de pe Calea Moșilor din București. Serviciul respectiv ar costa aproximativ 300 de lei, fără a include bacșișul.

Ionuț Stroe a reacționat după apariția informațiilor, afirmând că a fost prezent la ședința de plen de miercuri, că a votat electronic și că a luat parte la dezbateri.

Deputatul a precizat, pentru „Adevărul”, că programarea la salon a fost la ora 09:00, iar la 09:30 se afla deja în Parlament.

Liberalul a susținut că informațiile apărute în presă au fost „deformate” și a anunțat că își rezervă dreptul de a lua măsuri legale împotriva celor responsabili de publicarea acestora.

Prezența lui Stroe la plen este confirmată și de înregistrările voturilor electronice, publicate pe site-ul Camerei Deputaților.

Referitor la vizita la salon, deputatul a invocat dreptul oricărei persoane de a decide cum și când se ocupă de propria igienă personală.

Cine este Ionuț Stroe

Ionuț Stroe este deputat PNL de București și președintele Delegației României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). Între 4 noiembrie 2019 și 25 noiembrie 2021 a ocupat funcția de ministru al Tineretului și Sportului.

Face parte din delegația României la APCE din 2009, cu o întrerupere între 2020 și 2021. În 2017, a fost ales președinte al Comisiei pentru Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare Durabilă.

Ultimele știri

DNA l-a reținut pe adjunctul șefului Poliției Vâlcea. Comisarul-șef e acuzat de trafic de influență

DNA l-a reținut pe adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, acuzat de trafic de influență, alături de un alt bărbat implicat.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine