Delegațiile Rusiei, Statelor Unite și Ucrainei au negociat patru ore și jumătate la Abu Dhabi, marți. Secretarul de stat american Marco Rubio a calificat discuțiile drept „foarte productive”, dar a precizat că nu este aproape o rezolvare rapidă a situației.
Marco Rubio a vorbit reporterilor despre întâlnirea de la Abu Dhabi, aflându-se la Paris, unde participă la o reuniune a unor diplomați de rang înalt din țările G7.
„Se pare că discuțiile de la Abu Dhabi au fost foarte productive. Cred că cel mai important lucru este, evident, că mai sunt multe de făcut în această privință. Nu este vorba despre ceva care ar fi pe punctul de a fi rezolvat în următoarele 24 de ore sau ceva de genul acesta”, a declarat Rubio.
Patru ore și jumătate de discuții
Potrivit agenției TASS, reprezentanții celor trei țări au discutat timp de 4 ore și jumătate, iar întâlnirea a început în jurul orei 11:15. Negocierile trilaterale urmează să continue miercuri, conform aceleiași surse. Delegațiile Rusiei și Ucrainei au comunicat în limba rusă, potrivit unei surse citate de TASS.
Delegația rusă este condusă de consilierul prezidențial Vladimir Medinsky. Din partea Ucrainei, negocierile sunt conduse de Rustem Umerov, șeful Serviciului de Informații Externe.
La începutul întâlnirii, la masa discuțiilor au fost prezenți și trimișii președintelui Trump, Steve Witcoff și Jared Kushner, alături de comandantul forțelor NATO din Europa, Alexus Grinkevič, și șeful Ministerului de Externe al Emiratelor Arabe Unite, Abdulla bin Zayed Al Nahyan. Reprezentanți europeni nu au participat, deși oficiali francezi anunțaseră contrariul.
Acord pentru schimb de prizonieri
O sursă a declarat pentru „Ukrainska Pravda” că Ucraina, SUA și Rusia au stabilit, în cadrul primei runde de negocieri din 10 noiembrie de la Abu Dhabi, organizarea „un schimb de prizonieri la scară largă în viitorul apropiat”.
„În urma primei zile a discuțiilor trilaterale, activitatea delegației noastre a dat un rezultat important: s-a ajuns la un acord privind un schimb de prizonieri la scară largă, care va avea loc în viitorul apropiat.”, a transmis o sursă apropiată delegației ucrainene.
Presa rusă a relatat că Witcoff și Kushner ar putea merge, după întâlnirea de la Abu Dhabi, la Moscova și apoi la Kiev.
