Contractul de lobby al lui Nicușor Dan ar putea fi prelungit. Suma totală ajunge la aproape 7 milioane de dolari

Administrația Prezidențială ar urma să prelungească cu încă șase luni contractul de lobby cu o firmă americană, potrivit surselor Gândul. Suma totală plătită ar ajunge astfel la aproape 7 milioane de dolari, dar Cotroceniul refuză să spună concret ce servicii a primit România în schimbul banilor.

Potrivit surselor Gândul, contractul de lobby ținut la secret de Administrația Prezidențială va fi prelungit cu șase luni, pentru încă 3,4 milioane de dolari. Suma se adaugă celor 3,4 milioane de dolari deja cheltuiți în precedentele șase luni, ajungând astfel la aproape 7 milioane de dolari cheltuiți de Nicușor Dan pe acest contract. Nu este însă clar, concret, pe ce servicii și „livrabile” s-au dus banii.

Gândul a trimis un set de întrebări către Administrația Prezidențială pentru a afla detalii despre acest contract. La șase luni de la semnarea înțelegerii care ar fi trebuit să întărească relațiile României cu SUA, Cotroceniul păstrează secretul asupra serviciilor primite, deși plătește peste 500.000 de dolari în fiecare lună. Administrația Prezidențială a transmis publicației că informațiile despre ce a primit România de la firma Eversheds Sutherland (US) LLP sunt clasificate. Se știe doar că banii au fost dați pentru consiliere strategică, planificare tactică, îndrumare în politici publice și asistență în relațiile guvernamentale, fără alte detalii. Până în prezent nu a fost luată decizia oficială de prelungire a contractului, care expiră chiar în această lună.

Un comunicat sec și apărarea președintelui

Administrația Prezidențială a făcut public contractul controversat pe 25 mai, printr-un comunicat în care preciza că este „o practică uzuală în relația cu administrația americană, utilizată și de alte state aliate”. Președintele Nicușor Dan a apărat atunci înțelegerea, spunând că toate partidele au fost de acord cu ea.

Deși Cotroceniul nu dezvăluie serviciile primite, firma americană a raportat că a contactat 20 de politicieni în numele României. Conform răspunsului transmis de Administrația Prezidențială către Gândul, livrabilele din contract constau în „consiliere strategică,planificare tactică, îndrumare în politici publice și asistență în relațiile guvernamentale”. Acestea vizează teme aflate pe agenda Guvernului SUA, a Congresului, a guvernelor statelor americane și a altor părți interesate, cu scopul declarat de a consolida securitatea națională a României.

Dintr-o modificare depusă pe 5 august la Departamentul de Justiție al SUA reiese că firma Eversheds Sutherland a contactat, în numele Administrației Prezidențiale, 20 de politicieni americani între 18 mai și 22 iunie 2026. Printre cei abordați se numără Marco Rubio, secretarul de stat al SUA, Pete Hegseth, secretarul Apărării, și Darryl Nirenberg, ambasadorul SUA la București.

Ce se întâmplă cu informațiile primite

Elementul nou din răspunsul Administrației Prezidențiale privește destinația informațiilor obținute de România. Instituția a precizat că acestea sunt valorificate interinstituțional, în cadrul unui mecanism dedicat de evaluare și exploatare, ceea ce înseamnă că ajung la mai multe instituții care le folosesc pentru a întări relația cu Statele Unite. Administrația Prezidențială nu a precizat însă care sunt aceste instituții, cine realizează evaluările, după ce criterii și cu ce concluzii, toate acestea fiind clasificate.

Cotroceniul a mai transmis că informațiile obținute prin contract sunt folosite „complementar” eforturilor diplomatice ale statului român în relația cu SUA, pe care „nu le substituie în nicio manieră”. Practic, Administrația Prezidențială susține că România nu își bazează relațiile cu SUA exclusiv pe acest contract, precizare venită după ce mai multe voci au criticat faptul că o firmă privată ar face, contra cost, treaba Ministerului Afacerilor Externe.

Contractul expiră luna aceasta

Înțelegerea semnată cu Eversheds Sutherland (US) LLP nu include o clauză de prelungire automată, astfel că viitorul ei rămâne incert. În răspunsul oficial, Administrația Prezidențială nu folosește termenul de „prelungire”, ci pe cel de „utilizare suplimentară”, formulare care lasă loc atât pentru continuarea contractului actual, cât și pentru un nou angajament.

Lipsa unei decizii contează cu atât mai mult cu cât termenele sunt apropiate. Contractul a fost anunțat pe 25 mai, cu o „durată inițială de 6 luni”, iar documentele depuse în SUA arată că a fost semnat pe 21 mai 2026. Calculat de la data semnării, termenul inițial se încheie în a doua jumătate a lunii noiembrie, adică în mai puțin de două săptămâni.

O premieră în relațiile cu SUA

Printr-un comunicat sec, Administrația Prezidențială anunțase pe 5 mai angajarea unei firme de lobby americane pentru „aprofundarea” relațiilor România-Statele Unite. Contractul a fost semnat pentru o perioadă de minimum șase luni, cu o remunerație de 565.000 de dolari pe lună, marcând o premieră în cadrul parteneriatului cu Statele Unite.

Administrația Prezidențială a justificat decizia prin consensul tuturor partidelor politice și printr-un acord semnat între acestea, susținând totodată că este o practică normală în relația cu Casa Albă. Firma contractată, Eversheds Sutherland (US) LLP, este o subsidiară a Eversheds Sutherland, una dintre cele mai mari și mai prestigioase rețele globale de avocatură și consultanță, cu peste 70 de birouri în mai mult de 30 de țări. În România, compania operează prin biroul local Eversheds Sutherland Romania, fosta Lina & Guia.

Ultimele știri

Sorin Grindeanu dezvăluie o discuție secretă de la Cotroceni. Nicușor Dan ar fi primit date sensibile despre contractele SAFE

Sorin Grindeanu susține că Nicușor Dan a primit la Cotroceni aceleași date despre contractele SAFE, prezentate de Mihai Jurcă.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine