Judecătoarea Raluca Moroșanu a reacționat pe Facebook după declarațiile lui Nicușor Dan despre rolul său față de angajații statului, inclusiv magistrați. Mesajul a venit în contextul scandalului legat de interzicerea accesului jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni.
Nicușor Dan a vorbit la Dublin despre poziția sa față de angajații statului, inclusiv magistrați. Declarația a stârnit reacția judecătoarei Raluca Moroșanu, cunoscută pentru criticile aduse conducerii justiției.
„eu, în mod simbolic, sunt șeful aparatului statului român, adică polițiști, asistenți medicali, profesori, funcționari publici, judecători, și nu pot să accept că vreuna din persoanele astea care lucrează pentru statul român poate să fie tratată ca gunoi de un cetățean al acestui stat, pentru că e o formă de lipsă de respect la adresa statului însuși și la adresa autorității statului român”, a spus președintele.
Afirmația președintelui a venit după ce jurnalistul Ovidiu Vanghele a fost interzis la Cotroceni. Motivul a fost o postare pe rețelele sociale în care acesta l-a numit pe șeful statului „gunoi”.
Reacția judecătoarei
Raluca Moroșanu a ales să răspundă printr-un mesaj scurt, publicat pe pagina sa de Facebook.
„Nu e șeful meu”, a scris judecătoarea Moroșanu.
Cine este Raluca Moroșanu
Numele judecătoarei a devenit cunoscut publicului larg după documentarul Recorder despre capturarea justiției. Atunci, Moroșanu a criticat conducerea Curții de Apel București, pe care a acuzat-o că îi „terorizează” pe magistrați.
Judecătoarea activează la Secția Penală a Curții de Apel București. În luna aprilie a acestui an, ea a deschis un proces la CEDO, după ce a fost recuzată de colegi de-ai săi în două dosare pe care le instrumenta.
