Varujan Vosganian are planuri mari cu infrastructura țării. Acesta ne vorbește despre Programul Marii Infrastructuri din România. Vicepreședintele ALDE vorbește despre marile probleme ale țării. „Lipsa unei infrastructuri moderne, funcționale este resimțită ca o traumă de către români și dă națiunii noastre un sentiment neliniștitor de neîmplinire și neputință”, spune acesta într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Vosganian crede că un asemenea program ar fi benefic pentru români. „Demararea Programului Marii Infrastructuri ar da românilor sentimentul că și la noi se poate. Că pământul în care ne-am născut e un loc în care merită să trăiești ori să te reîntorci.”, declară el.
Ce prevede proiectul?
După ce a înșiruit motivele pentru care ar fi ideal proiectul, Varujan Vosganian a vrut să descrie în ce constă acesta. Dezvoltarea rețelei de autostrăzi care să lege provinciile istorice între ele și România de marile trasee continentale este primul punct pe lista vicepreședintelui ALDE. Construirea unor noi aeroporturi și construirea rețelei de cale ferată rapidă sunt alte două idei ale acestuia.
Varujan Vosganian spune că este nevoie de toate partidele parlamentare pentru a fi pus în practică. „Programul trebuie să fie rezultatul voinței comune a tuturor partidelor parlamentare care să și-l asume, prin semnătură. Acest parteneriat politic este necesar pentru că programul se va întinde pe mai multe legislaturi și Guvernele succesive nu trebuie, cu vanitate, să încerce, fiecare, să inventeze din nou roata.”, adaugă Vosganian.
Vicepreședintele ALDE se prezintă optimist cu privire la proiectul ce vizează infrastructura țării. „Un stat cu un PIB de cca 250 mld de euro și cu datorie publică de 40% din PIB nu trebuie să aibă nicio problemă în a a asigura, într-o perioadă de un deceniu, 50 de miliarde de euro pentru un astfel de program ambițios și necesar. Nu trebuie să judecăm viitorul doar prin prisma contextului de azi. Economia României, cu măsuri rapide și ferme de relansare, își poate reveni rapid.”, încheie acesta.