Românii își petrec la muncă jumătate din viață, dar nu suntem printre cei mai harnici europeni. Cine e în vârful clasamentului

Românii lucrează cam jumătate din viață, din punct de vedere statistic. Aproape 34 de ani îi petrece la locul de muncă, potrivit datelor Eurostat, în condițiile în care speranța de viață în România este de 75 de ani.

Chiar și așa, nu suntem printre popoarele care muncesc cel mai mult în Europa. Dacă un român lucrează în medie 33,8 ani pe parcursul vieţii active, un suedez va munci cu cu 8,2 ani mai mult. Suedia este ţara din UE unde locuitorii înregistrează cea mai ridicată durată de muncă. Comparația merge și în sens invers, întrucât românii lucrează lucrează cu 1,8 ani mai mult faţă de locuitorii din Italia, statul aflat la polul opus în clasament.

Faţă de acum un deceniu, durata estimată a vieţii active a unui român a crescut cu 2,4 ani de la 31,4 ani în 2009 la 33,8 ani în 2019.

În România, o femeie munceşte în medie 30,3 de ani pe parcursul vieţii active, în creştere cu 1,6 ani faţă de anul 2009, în timp ce un bărbat munceşte în medie 37 ani, în creştere cu 3,1 ani faţă de acum zece ani.

La nivelul statelor din cadrul Uniunii Europene durata medie de lucru preconizată de-a lungul vieţii a fost de 35,9 ani.

“În 2019, durata medie de lucru preconizată de-a lungul vieţii în rândul populaţiei adulte a Uniunii Europene (UE) a fost de 35,9 ani, cu 0,2 ani mai mare faţă de media înregistrată în 2018 şi cu 3,6 ani peste media din 2000”, sunt concluziile statistice Eurostat.

Ultimele știri

AUR, pe locul cinci într-un sondaj coordonat de Marius Lulea. Fostul cofondator exclus din partid lovește în Simion cu cifre

AUR ajunge pe locul 5 într-un sondaj coordonat de fostul cofondator Marius Lulea, exclus din partid, iar Simion are neîncredere mare.

Nazare nu exclude taxe noi în 2027. Economiștii avertizează că românii nu mai au din ce plăti

Nazare nu exclude taxe noi în 2027, iar economiștii avertizează că românii și firmele nu mai pot suporta majorări fiscale.

Laura Codruța Kovesi pleacă de la șefia Parchetului European. Instituția a anchetat fraude de peste 67 de miliarde de euro în mandatul ei

Laura Codruța Kovesi încheie vineri mandatul la conducerea EPPO, instituție care a anchetat fraude de peste 67 de miliarde de euro.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine