Fratele premierului Orban carieră în politică în timpul mai multor guverne
Fratele premierului Orban carieră în politică în timpul mai multor guverne

Fratele premierului Orban are și el o carieră în politică care se întinde pe parcursul mai multor guverne, deși nu este atât de cunoscut precum acesta. Leonard Orban e economist la bază, dar și profesor, și multă vreme a ocupat funcții de consilier implicat în diplomație. Contribuția lui s-a văzut la momentul aderării României la Uniunea Europeană, iar în prezent este consilierul președintelui Klaus Iohannis, pe un salariu dublu față de cel a prim-ministrului.

Leonard Orban a deținut mai multe funcții importante, printre care și cea de ministru al Afacerilor Europene. Din 2015, Leonard Orban îl consiliază pe Klaus Iohannis, relatează Știri pe Surse.

Între mai 2001 şi aprilie 2005, Leonard Orban a fost negociator adjunct şi, ulterior, negociator şef cu Uniunea Europeană. Este semnatar al Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană (25 aprilie 2005, Luxemburg). A fost secretar de stat în cadrul Ministerului Integrării Europene, în perioada decembrie 2004 – decembrie 2006.

În ianuarie 2007, Leonard Orban a devenit primul comisar român. Între ianuarie 2007 şi februarie 2010 a îndeplinit funcţia de membru al Comisiei Europene, responsabil pentru domeniul multilingvismului. În perioada 2010 – septembrie 2011, Leonard Orban a fost Consilier prezidenţial pentru Afaceri europene în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Între septembrie 2011 şi decembrie 2012, a fost ministrul Afacerilor europene, responsabil cu domeniul afacerilor europene şi al fondurilor europene.

Leonard Orban a scris numeroase articole şi studii publicate atât în presa românească, cât şi în cea internaţională, privind afacerile europene şi domeniul multilingvismului. În 2002 a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru contribuţia adusă la aderarea României la NATO”.

Cât câștigă fratele premierului Orban

De la Administrația Prezidențială, Leonard Orban are un venit anual net de 140.041 lei (pentru funcția de consilier prezidențial), iar de la Universitatea Româno-Americană, acesta are un venit anual net de 30.932 lei (pentru funcția de cadru didactic asociat).

Declarația sa de avere arată că deține 4 terenuri, două apartamente și două autoturisme, un Audi A4 și o Toyota Yaris, potrivit Capital.

În privința economiilor, la Raiffeisen, acesta are două conturi curente, unul în lei, cu aproximativ 3.800 de lei, unul în euro – 3.100 de euro și depozit bancar în valoare de aproximativ 163.400 euro.

La Banca Transilvania, acesta are două curente, unul în lei și unul în euro-aproximativ 15.600 de euro.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *