marți, august 4, 2026
22 C
București

Inițiativa “Fără penali în funcții publice” a fost votată

Inițiativa “Fără penali în funcții publice” a fost aprobată de Camera Deputaților. Anunțul este făcut chiar de șeful USR, Dan Barna.

Barna povestește de tot procesul pe care l-a parcurs legea până în momentul în care a trecut de Camera Deputaților. “Programul începea la șase dimineața la intrarea schimburilor în tură pe platforma industrială și se termina noaptea târziu în zonele unde se întâlneau tinerii. În intervalul ăsta vorbeam cu oameni. În primele săptămâni erau sceptici apoi, pe măsură ce ne apropiam de un milion de semnături, încrederea că se poate creștea. Nu mai trebuia să îi convingem, trebuia doar să le spunem că “Fără Penali” există. Niciunul dintre miile de români cu care am vorbit atunci nu a zis că nu e de acord cu așa ceva. Majoritatea celor cu care am apucat să vorbim au semnat.”, spune el într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul USR explică felul în care legea a fost susținută sau nu. “Încet-încet, ni s-au alăturat și persoane publice și organizații civice sau politice. Prea multe ca să le pot numi pe toate. Și lor le mulțumesc în numele meu și al USR. Așa am ajuns la un milion de semnături. Mai târziu, diverși primari au încercat să ne boicoteze, să folosească birocrația împotriva noastră. Liviu Dragnea ne spunea că nu are copiatoare pentru cărți rare pentru a copia listele de semnături pentru CCR. Au inventat toate tertipurile și pretextele imaginabile. Dar am răzbit.”, adaugă el.

Dan Barna are încredere inițiativa “Fără penali în funcții publice” va modifica Constituția. “Azi a trecut și de Camera Deputaților. Încă un pas uriaș. Mai e Senatul apoi mergem la Referendum și modificăm Constituția.Vom reuși. Fără Penali va deveni literă de Constituție. Fără hoție ajungem departe.”, încheie acesta.

 

 

Ultimele știri

Reguli stricte pe plajele europene: Amenzi mari pentru turiști. Care sunt restricțiile

Plajele din Europa impun reguli stricte turiștilor pentru a...

Exploziile controlate pentru debitul Dunării, criticate de un expert. Daniel Diaconu: „O să fie un fiasco”

Exploziile controlate pentru devierea debitului Dunării către Centrala Nucleară...

Ion Cristoiu prezice schimbări politice majore. Tomac, posibil nou premier

Ion Cristoiu a declarat într-o emisiune că Ilie Bolojan...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine