Ludovic Orban a spus când se vor deschide restaurantele, după ce numărul de îmbolnăviri cu coronavirus a crescut constant în ultima perioadă, la peste 1100 de cazuri. Redeschiderea restaurantelor în interior va avea loc numai atunci când va exista o scădere a numărului zilnic de îmbolnăviri. Mai mult, de la 1 august vor exista și alte restricții.
„Când va exista o scădere semnificativă a numărului de infectări zilnice. Cred că orice om cu bun simţ numai plimbându-se pe câteva terase de la mare sau din Herăstrău poate să înţeleagă măsura asta. Dacă pe terase se întâmplă ceea ce se vede cu ochiul liber, vă daţi seama ce s-ar putea întâmpla în restaurante. Şi aşa au existat, apropo de nunţi, de tot felul de evenimente care au fost organizate, au existat încălcări şi de multe ori poliţia trebuie să intervină pentru respectarea legii”, a declarat Ludovic Orban, potrivit PsNews.
Mai mult decât atât, de la 1 august ar putea fi impuse alte restricții. Acestea vor fi aplicate însă punctual unde sunt necesare măsuri speciale de limitare a răspândirii coronavirusului. Astfel, dacă va exista aprobarea Guvernului, se va ajunge la limitarea programului cluburilor și teraselor în anumite zone și introducerea obligativității purtării măștilor în spațiile deschise aglomerate.
„Singurele discuții sunt legate de limitarea programului la cluburi și terase, dar numai în anumite zone unde e gradul de răspândire mai mare, deci nu la nivel național, este vorba de măsuri un pic mai clare legate de plaje, pentru că și pe plaje există un risc epidemiologic mare, iar acolo propunerea e să se elimine excepția legată de persoanele aparținând unei familii, să fie regula de distanțare aplicată tuturor, cu excepția copiilor. De asemenea, e discuția legată de posibilitatea introducerii obligativității purtării măștilor în spații deschide aglomerate”, a explicat Ludovic Orban.
Modificările ar putea fi analizate în ședința de marți a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și ulterior introduse miercuri în ședința de Guvern, a precizat prim-ministrul.