Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, a prezentat, vineri, la Palatul Victoria, ultimele amănunte referitoare la măsurile preconizate de autorităţi în vederea imunizării populaţiei.
„Cand vom reuşi să asigurăm un nivel de imunizare colectivă de 60 – 70 la sută din populaţie, vom putea asigura începutul sfârşitului pandemiei. Încrederea publică este elementul esenţial care va sta la baza activităţii de vaccinare”, a spus medicul Valeriu Gheorghiță.
Confom oficialului, autorităţile îşi propun ca, în 6 luni, să imunizeze peste 13 milioane de persoane, ceea ce ar crea perspectiva atingerii unui grad de 65 – 70 la sută de imunizare a populaţiei generale”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Valeriu Gheorghiță:Populaţia va fi vaccinată în trei etape
„În acest moment, vaccinul este în curs de autorizare condiţionată de punere pe piaţă. Sunt două companii care au depus documentaţia în vedere obţinerii autorizaţiei condiţionate: Pfizer – BioNTech şi Moderna. Vaccinarea este voluntară, nu obligatorie. Este un drept, nu o obligaţie. În România se vor folosi doar vaccinuri autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului. Strategia din România este perfect compatibilă cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrului European pentru Combaterea Bolilor.”, a completat dr. Valeriu Gheorghiţă.
Valeriu Gheorghiță a precizat că, în virtutatea campaniilor de informare derulate de autorităţi, fiecare persoană va putea lua decizia de a se vacina sau nu.
Populaţia va fi vaccinată în trei etape: prima este destinată lucrătorilor medicali din sistemului de stat şi privat şi lucrătorilor din domeniul asistenţei sociale.
Cea de-a doua etapă vizează populaţia la risc: cetăţeni cu vârste peste 65 de ani şi/sau cu boli cronice, precum şi persoane care lucrează în domeniul serviciilor esenţiale. În etapa a treia va fi putea fi vaccinat restul populaţiei.
Procesul de vaccinare se va desfăşura în centrele de vaccinare, dintre care unele vor fi înfiinţate în spitale municipale sau judeţene.
„Vorbim de 850-900 de centre la nivel național, care vor asigura, fiecare centru, un număr estimat de 5.000 de persoane pe lună”, a explicat dr. Gheorghiţă.
Dr. Gheorghiță: Hub-ul central pentru vaccin va fi la Institutul Cantacuzino
Centru de stocare la nivel naţional va fi Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino. De la nivelul acestuia, vaccinul va fi distribuuit centrelor regionale din țară: Spitalul Militar Timișoara, Spitalul Militar Brașov, Spitalul Militar Iași, Spitalul Militar Cluj, Spitalul Militar Constanța și Spitalul Militar Craiova.
De la nivelul acestor centre regionale de stocare, vaccinul va fi distribuit descentralizat în fiecare județ în centrele de vaccinare.