Președintele Klaus Iohannis a îndemnat românii să meargă “în număr cât mai mare” la urne pentru alegerile parlamentare și să-și facă “auzită vocea”. Klaus Iohannis spune că votul “este cel mai puternic instrument aflat la îndemâna cetățeanului”.

“Peste numai două zile suntem așteptați la urne pentru a decide direcția în care va evolua țara noastră în următorii patru ani. Într-o democrație veritabilă, votul este cel mai puternic instrument aflat la îndemâna cetățeanului.

Pe 6 decembrie, folosiți cu înțelepciune această putere uriașă, pentru că miza este una de o importanță covârșitoare. Alegeți cu responsabilitate, cu gândul la prezent, dar și la modul în care va arăta România de mâine.

Contextul epidemiologic generat de pandemia de COVID-19 impune ca alegerile parlamentare să se desfășoare în condiții cu totul și cu totul speciale. Există reguli sanitare stricte, bine elaborate și implementate, astfel încât în ziua votului riscul de infectare să fie redus la minimum pentru toți participanții la procesul electoral, indiferent de localitatea în care votează. Dacă fiecare dintre noi va respecta normele, nu vor fi motive de îngrijorare suplimentare. Vă îndemn, așadar, să veniți în număr cât mai mare la urne și să vă faceți auzită vocea”, spune președintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: „România Normală poate deveni realitate”

„Am traversat împreună un 2020 extrem de dificil, însă, cu ajutorul vaccinurilor anti-COVID, începem să întrezărim sfârșitul acestei teribile pandemii. În perioada următoare, trebuie să fim pregătiți să demarăm un temeinic proces de reclădire a statului.

Mandatul pe care voi, dragi români, mi l-ați dat, este de a construi România Normală și sunt decis să îl duc la îndeplinire. Dar România Normală poate deveni realitate doar dacă valorificăm votul din 6 decembrie. Urmează patru ani fără alte alegeri, avem deci o șansă istorică la o guvernare stabilă, care să pună în practică acele măsuri de reformă mereu amânate, dar esențiale pentru dezvoltare. Ca acest lucru să fie posibil, votul din 6 decembrie trebuie să conducă la constituirea unei majorități solide, capabile și dornice să lucreze în beneficiul românilor.

Voi conduce personal acest efort de coagulare a tuturor forțelor democratice și reformiste, care se angajează la progresul României. Totodată, 6 decembrie este ziua în care România poate în sfârșit să se despartă definitiv de cei care au ținut-o în subdezvoltare și au încercat s-o deraieze de la parcursul său european și democratic. Pentru a intra într-o nouă etapă, de prosperitate și dezvoltare, România are nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi. Dragi români, pe 6 decembrie vă aștept pe toți la vot!”, a declarat, Klaus Iohannis, vineri seară, de la Palatul Cotroceni.

Leave a comment

Lasă un răspuns