Octavian Goga, fost deputat PSD, a fost reținut într-un dosar de evaziune fiscală și înșelăciune, alături de fiul său. Anchetatorii au făcut luni 144 de percheziții în București și 13 județe, inclusiv în cazul proprietăților deținute de familia fostului deputat.
Octavian Goga este acuzat că ar fi obținut ilegal credite pentru o firmă pe care o controla.
Fostul deputat PSD mai are o condamnare penală, dispusă în 13 martie 2018, pentru conducerea unui vehicul fără permis, relatează Digi24.
144 de mandate de percheziție au fost puse în aplicare luni dimineață în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurate în București și 13 județe privind un dosar de evaziune fiscală și înșelăciune.
Fostul parlamentar este acuzat că, în perioada 2016 – prezent, în calitate de administrator pentru șase societăți comerciale, ar fi desfășurat relații comerciale, fără evidențierea acestora în contabilitate.
Pentru obținerea unor beneficii fiscale, el ar fi înregistrat facturi fiscale, fără conținut real și, cu sprijinul unui funcționar de la bancă, ar fi fost obținute credite bancare, fără respectarea reglementărilor în vigoare.
Ulterior, banii obținuți ar fi fost folosiți atât în cadrul societăților, cât și in scop personal de către persoanele bănuite a fi implicate în activitatea infracțională.
Conform procurorilor, începând din 2016 și până acum, o persoană bănuită de comiterea faptelor, având calitatea de administrator faptic a șase societăți comerciale, ar fi desfășurat relații comerciale, fără evidențierea acestora în contabilitate.
De asemenea, pentru obținerea unor beneficii fiscale, ar fi înregistrat facturi fiscale, fără conținut real. Cu sprijinul unui funcționar de la bancă, ar fi fost obținute credite bancare, fără respectarea reglementărilor în vigoare. Ulterior, banii obținuți ar fi fost folosiți atât în cadrul societăților, cât și în scop personal de către persoanele bănuite a fi implicate în activitatea infracțională, afirmă anchetatorii, relatează Hotnews.ro.
Octavian Goga a intrat în Parlament în anul 2016 pe listele Partidului Mișcarea Populară (PMP) Covasna, dar a fost condamnat definitiv la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare în septembrie 2018 pentru săvârșirea infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și conducere fără permis. Din iunie 2017 a activat în grupul PSD. În 2019, după condamnarea definitivă, Camera Deputaților a vacantat postul de parlamentar al lui Goga.