Trendul descrescător COVID din București care se înregistrează în evoluția infecțiilor cu coronavirus a fost confirmat de primarul Nicușor Dan, care le-a cerut însă locuitorilor să rămână în alertă și să respecte regulile de prevenție, pentru ca numărul cazurilor să scadă în continuare.
„Eforturile bucureștenilor și ale autoritățile sanitare dau rezultate în combaterea COVID-19. Avem toate șansele să menținem acest ritm descrescător al numărului de îmbolnăviri în Capitală dacă respectăm în continuare regulile de protecție.
Să fim atenți și solidari în continuare, fiindcă nu e departe momentul în care vaccinul va fi disponibil și în România, iar lupta împotriva coronavirusului va deveni mai ușoară”, a scris Nicușor Dan, duminică seară,pe contul său de Facebook.
Trendul descrescător COVID din București. Potrivit B1TV, de la izbucnirea epidemiei de coronavirus, Bucureștiul a înregistrat 92.253 de infectări, iar duminică 600, arată cea mai recentă informare publicată de Grupul de Comunicare Strategică. Rata de infectare la nivelul Capitalei este de 6,16 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile.
Vaccinul anti-COVID-19, până la sfârșitul anului
În Uniunea Europeană, deci și în România, campania de vaccinare împotriva coronavirusului va începe în data de 27 decembrie.
Președintele Klaus Iohannis a precizat că, până la sfârșitul anului, vom primi o tranșă simbolică de 10.000 de doze: „Prima dată vine o tranșă mai mică, simbolică, de 10.000 de doze, care va fi administrată imediat încă în acest an. Începând din ianuarie, vin doze mai mari, noi credem că cel puțin 100.000 de doze pe săptămână sau mai mult pe măsură ce se poate vaccina mai mult”.
Dozele din prima tranșă vor fi alocate personalului medical din cele 10 unități medicale de fază I: Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Brașov, Institutul ”Matei Balș” din București, Spitalul ”Victor Babeș” din București, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța, Spitalul ”Victor Babeș” din Craiova, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași, Spitalul ”Nicolae Rustea” din Baia Mare, Spitalul de Urgență din Suceava și Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara.
Vaccinarea anti-COVID-19 va fi gratuită și voluntară.
„Aş sublinia încă o dată aspectul legat de faptul că vaccinarea este gratuită, vaccinarea este voluntară, nu este obligatorie, nu este condiţionată. Se vor folosi doar vaccinuri care vor primi autorizare de la Agenţia Europeană a Medicamentului şi încă un deziderat important – siguranţa activităţii de vaccinare reprezintă pentru noi prioritatea zero”, a declarat, la rândul său, medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19.