Lucrările din Prelungirea Ghencea ar putea fi deblocate în curând, cu fonduri de la bugetul sectorului 6. Primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, a discutat deja pe această temă cu Primarul General al Capitalei.
„Am vorbit azi cu Nicușor Dan despre ce putem face să deblocăm lucrările de la Prelungirea Ghencea. Am convenit ca Primăria Sectorului 6 să își asume o parte din exproprieri, numai să dezghețăm situația.
Exproprierile pentru tronsonul doi (Râul Doamnei-Valea Oltului) ne costă 25 de milioane. Vom pune în bugetul PS6 10 milioane de lei pentru exproprieri. Dacă vedem că șantierul se redeschide și operațiunile repornesc și dacă vom avea spațiu bugetar, vom suplimenta bugetul cu încă 15 mil. pentru a ne asuma noi toate exproprierile de pe tronsonul doi”, a anunțat primarul sectorului 6.
Referitor la lucrările din Prelungirea Ghencea, Ciprian Ciucu a precizat că „Acești bani se adaugă la suma de 40 de milioane pe care primarul General a agreat să o aloce pentru Prelungirea Ghencea, din puținul pe care îl are. Din acești bani, 7 mil. sunt doar datorii pe Prelungirea Ghencea lăsate de Firea.”
În urmă cu aproximativ o săptămână, Ciucu îi mulțumea lui Nicușor Dan pentru că a „acceptat propunerea mea, transmisă prin consilierii generali ai PNL Sector 6, de a crește bugetul alocat anul acesta de la 10 milioane de lei, la 40 de milioane de lei pentru lucrările de la Prelungirea Ghencea!”