Ben-Oni Ardelean, prins băut la volan. Ce justificare a găsit deputatul liberal ca să conteste amenda

Ben-Oni Ardelean, deputat PNL, a fost lăsat fără permis după ce a fost prins băut la volan. Alesul susține însă că valoarea indicată de aparatul etilotest provine de la un tratament pe care îl ia pentru inimă.

Ben-Oni Ardelean, a fost oprit de polițiști luni seară, în Piața Victoriei în Piața Victoriei, în timpul unui control care viza respectarea normelor în timpul pandemiei și a fost testat cu etilotestul. Polițiștii au constatat că avea o alcoolemie de 0.11 în aerul expirat.

„La data de 26.04.2021, a.c. în jurul orei 22.30, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe o stradă din sectorul 1 au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia se află un bărbat”, a transmis Poliția Capitalei

Polițiștii i-au verificat conducătorului auto documentele și au procedat la testarea cu aparatul alcooltest, valoarea indicată fiind de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, relatează ziare.com.

„În acest context, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.305 lei, iar că măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile”, precizează Poliția.

Totuși, deputatul spune că nu a băut. El a explicat că valoarea indicată de aparatul alcooltest a fost provocată de tratamentul pentru o afecțiune cardiaca. “Iau un tratament pentru inimă, am tensiunea mică, foarte oscilantă. Voi face contestație. Nu am consumat alcool”, a declarat Ben Oni Ardelean.

Ben-Oni Ardelean a fost ales deputat la alegerile din decembrie 2020.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Măsură fără precedent în spionajul american: 37 de agenți și-au pierdut autorizațiile de securitate la indicația lui Trump

Directorul Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard, a dispus...

Primarul Sectorului 3 e acuzat că a asfaltat pe bani publici un drum privat pentru fratele său

Drumul de aproximativ un kilometru a fost construit la...

Schimbări în reforma administrației publice, după întâlnirea premierului Bolojan cu primarii. Lista modificărilor

Reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) au transmis după...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine