Premierul Florin Cîţu le-a mulţumit românilor care au ales să se vaccineze la centrele drive-thru din toată ţara. Potrivit lui Cîțu, în acest moment în România există toate condiţiile să se ajungă la 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie.

“Vreau să le mulţumesc tuturor românilor care au mers să se vaccineze la centrele drive-thru din toată ţara. Cu maşina personală, cu motocicleta, cu bicicleta, cu taxi-ul. La centrul din Piaţa Constituţiei s-a vaccinat un pacient pe minut. Accelerăm campania”, spune Florin Cîțu.

„Pe lângă programare pe platformă, avem centre drive-thru, vaccinare la medicul de familie, maratoane de vaccinare. Avem toate condiţiile să ajungem la 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie. Singura soluţie este vaccinul! România, hai că se poate! Împreună revenim la normalitate!”, a scris Florin Cîţu, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Primul centru de tip drive-thru din Capitală s-a deschis joi dimineața în Piața Constituției și funcționează între orele 8.00-20.00. Centrul are patru fluxuri, iar vaccinul administrat va fi cel produs de compania Pfizer.

Premierul Florin Cîțu le-a transmis un mesaj românilor care s-au aflat în mini-vacanța de Paște pe Litoral. El a spus că va merge și în Vama Veche și le-a mulțumit pentru că s-au vaccinat împotriva COVID-19.

„Vă promit că ne vedem vara aceasta și în Vamă. Vă mulțumesc că ați ales să vă vaccinați. Doar așa revenim la all-nighters (petreceri care țin toată noaptea, n.r.)”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.

Postarea vine după ce mai mulți tineri aflați în Vama Veche l-au chemat pe Florin Cîțu la mare.

Florin Cîțu: „Ne vedem vara aceasta și în Vamă”

Zeci de mii de turiști și-au petrecut acest weekend la mare, în minivacanța de Paște, care a coincis  și cu cea de 1 Mai, momentul de debut al sezonului estival. Din cauza pandemiei, petrecerile sunt interzise. În nicio stațiune, cluburile și terasele nu pot rămâne deschise după ora 22:00. Așa s-a întâmplat și aseară în Vama Veche, cunoscută pentru petrecerile care se încheiau după răsăritul soarelui.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *