Vaccinarea cu medicii de familie începe marți, 4 mai
Vaccinarea cu medicii de familie începe marți, 4 mai

Vaccinarea cu medicii de familie începe marți, 4 mai. Românii vor fi imunizați cu serul Johnson & Johnson în cabinetele medicilor de familie care s-au înscris în sistem.

Peste 3.000 de cabinete din toată țara, inclusiv din mediul rural, participă la campania de imunizare și vor administra serul produs de Johnson & Johnson, a spus luni seara Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Vaccinarea cu medicii de familie. „Începând de mâine vom avea încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare! Medicii de familie se alătură campaniei anti-COVID și încep imunizarea în propriile cabinete cu vaccinul Johnson & Johnson (Janssen).Le mulțumesc tuturor celor care au acceptat să facă parte din echipa care se luptă în fiecare zi cu pandemia de coronavirus. Serul va ajunge în toate zonele țării, inclusiv în mediul rural. Fiecare doză de vaccin administrată ne va duce mai aproape de ceea ce așteptăm de mai bine de un an – reîntoarcerea la viața obișnuită. Sper ca în curând să vină alături de noi tot mai mulți medici de familie, iar numărul cabinetelor să fie mărit”, a scris Baciu pe Facebook.

Vaccinul Johnson & Johnson se administrează într-o singură doză și poate fi făcut tuturor persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

Vaccinul Johnson & Johnson va fi distribuit în continuare în Europa, în urma concluziilor Agenției Europene a Medicamentului. EMA a stabilit că în cazul administrării acestui vaccin, beneficiile depășesc riscurile.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *