IPS Teodosie nu va avea câștig de cauză după scandalul cu patriarhia
IPS Teodosie nu va avea câștig de cauză după scandalul cu patriarhia

IPS Teodosie nu va avea câștig de cauză după scandalul cu patriarhia în care a fost implicat acum câteva zile. Prelatul, care a intrat în conflict deschis cu instituția condusă de Patriarhul Daniel nu va obține ce dorea: înființarea unei mitropolii a Tomisului, susține purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Victor Bănescu.

Problema înființării unei mitropolii a Tomisului este „definitiv închisă” și că posibilele reacții „inadecvate pe această defunctă temă” nu vor mai beneficia de niciun comentariu oficial, a spus purtătorul de cuvânt.

Bănescu a spus că singura instituție îndrituită să se pronunțe pe istorie și istoriografie este Academia Română, în condițiile în care ÎPS Teodosie invocase motive istorice pentru transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie, relatează Digi24.

În probleme cu adevărat importante de istorie/ istoriografie românească, inclusiv paleocreștină, singura instituție îndrituită să se pronunțe cu reală autoritate este Academia Română, nu pseudo-academii ce abuzează de venerabila rezonanță platonică a termenului, improvizate pentru a evidenția cu emfază și festivism ‘importanța unui anume punct pe harta lumii’”, a spus Bănescu despre scrierile Arhiepiscopului Tomisului pe tema istoriei creștine a cetății Tomisului,.

Acesta precizează că orice documente menite să pună în lumină elemente noi din istoria unui spațiu geografic sau religios-cultural românesc ar trebui să fie „orientate de onestitatea științifică și intelectuală spre cercetarea și validarea autenticilor specialiști în domeniu din cel mai înalt for cultural al țării (Academia Română), nu prezentate local, hilar, exaltat și ditirambic ca fiind epocal revelatoare pentru ‘cunoașterea’ unor lucruri deja bine cunoscute, sau pentru lansarea unor incontrolabile și dezarticulate speculații”.

Bănescu este de părere că nimeni, „cu atât mai puțin specialiștii în istoria creștinismului din Academia Română și din Biserica Ortodoxă Română”, nu minimalizează patrimoniul arheologic paleocreștin și martirologic ortodox din Dobrogea.

Dimpotrivă. Vechimea unor rădăcini nu trebuie să devină însă obiectul unei idolatrii sau pretextul unei restaurații a lucrurilor cristalizate calm în istoria și organizarea administrativă a Bisericii, ci rădăcina unei responsabilități morale la înălțimea căreia ar trebui să tindem a ne ridica toți cei ce se întâmplă să perorăm despre un strălucit trecut, la meritele căruia nu am contribuit personal cu nimic”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Acesta adaugă că pentru Patriarhia Română, care s-a exprimat inclusiv prin Cancelaria „Sfântului Sinod”, forul decizional cel mai înalt al BOR, problema (re)înființării unei mitropolii a Tomisului este una „definitiv închisă”, iar posibilele reacții „inadecvate pe această defunctă temă” nu vor mai beneficia de niciun comentariu oficial.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a făcut o cerere pentru reînfiinţarea „Mitropoliei Tomisului”. Răspunsul conducerii Bisericii Ortodoxe Române a venit printr-o scrisoare oficială în care cererea acestuia este refuzată și care semnalează mai multe derapaje ale acestuia.

 

IPS Teodosie a fost criticat în scrisoarea oficială pentru „ambiții personale” și pentru reacțiile sale publice în contextul pandemiei, care „au creat discuții aprinse în media și au adus deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe, mai ales că au fost însoțite de o atitudine provocatoare, de lipsă de tact pastoral și de comunicarea deficitară cu autoritatea bisericească superioară, fapt care exprimă un duh de indisciplină și de răzvrătire”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *