Raed Arafat, mesaj pentru medicii care refuză vaccinarea: Este ridicol să nu ne vaccinăm şi apoi să ne mirăm de ce mor oamenii

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), decomandă cadrelor medicale care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 să-şi amintească suferinţa provocată de pandemie, atât în rândul pacienţilor, cât şi al personalului din spitale, scrie Monitorul de Suceava.

„Să-şi amintească ce au avut la ei în spitale pe perioada valurilor prin care am trecut. Am văzut suferinţă, am văzut oameni murind cu zile, oameni care puteau fi salvaţi, dacă aveam vaccinul mai devreme. Acum, când avem vaccinul, este ridicol să nu ne vaccinăm şi apoi să ne mirăm de ce intrăm într-un nou val, de ce mor oamenii, de ce oamenii fac forme grave. Inclusiv personalul medical, care este cel mai expus. Ei lucrează în spital, lucrează printre pacienţii care sunt pozitivi şi riscul să se infecteze întotdeauna este mai mare”, a declarat Raed Arafat, la Câmpulung Moldovenesc, potrivit monitorulsv.ro. 

„Să se consulte cu colegii lor, care ştiu foarte bine ce înseamnă vaccinul”, a mai transmis Raed Arafat.

Întrebat dacă responsabilii din domeniul sănătăţii au în vedere posibilitatea ca vaccinarea anti-COVID-19 să fie obligatorie pentru cadrele medicale din sistemul public, aşa cum este în Italia, de exemplu, răspunsul secretarului de stat Raed Arafat a fost că „la acest moment nu s-a discutat posibilitatea ca vaccinarea Anti-COVID-19 să fie obligatorie pentru cadrele medicale”. „Noi sperăm ca oamenii să vină voluntar să se vaccineze. Nu s-a pus problema de a-i obliga”, a mai spus secretarul de stat.

Ultimele știri

Vladimir Putin ar vrea o bucată din România. Hărțile publicate de o platformă de geopolitică arată și regiuni din Polonia

Hărți de geopolitică arată cum ar vrea Putin să ocupe regiuni din România și Polonia. Foști oficiali NATO spun că scenariul e imposibil.

Hubert Thuma cere alegeri interne în PNL. Primarii din Ilfov au votat în unanimitate pentru schimbare. „Nu a fost o ședință de bifat”

Hubert Thuma anunță că primarii PNL din Ilfov au votat în unanimitate pentru alegeri interne, în contextul tensiunilor cu Ilie Bolojan.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine