Liderul USR PLUS, Dan Barna, a declarat, luni, întrebat despre o eventuală schimbare a premierului după competiția internă din PNL, că, în funcție de decizia luată de liberali, USR PLUS se va „adpata”.
Despre o posibilă remaniere a unor miniștri USR PLUS, Dan Barna a spus că nu a existat nicio discuție, iar protocolul agreat după demiterea lui Vlad Voiculesc prevede „foarte clar” cum se iau deciziile.
„USR PLUS este partener într-un guvern. Obiectivul nostru este ca guvernul să rămână stabil. Ce vor decide cei de la PNL va genera apoi consecințele firești politice la care USR PLUS se va adapta. Decizia privind următorul președinte al PNL este a celor din PNL și în funcție de această decizie ne vom așeza la masă și vom discuta”, a declarat Dan Barna, întrebat despre o posibilă schimbare a premierului, în cazul în care acesta ar pierde competiția pentru șefia PNL cu Florin Cîțu, scrie Digi 24.
Dan Barna este mulțumit de activitatea miniștrilor USR PLUS
Copreședintele USR PLUS, Dan Barna, spune că este mulțumit de activitatea miniștrilor USR PLUS și că nu se pue problema unor remanieri, în contextul în care au apărut informații în presă despre o posibilă remaniere pregătită de premierul Florin Cîțu.
„Nu a existat niciun fel de discuție pe remanieri. Avem un protocol agreat, cazul Vlad Voiculescu nu mai e posibil să se repete. Nu a existat până acum o solicitare sau vreo discuție. Pentru miniștrii noștri chestiunea remanierii nu este de actualitate”, a spus liderul USR PLUS.
„Nu e rolul meu să fac aprecieri despre miniștrii celorlalte partide. Aceste discuții le avem în interiorul coaliției. (…) Acel acord prevede foarte clar că orice discuții despre remanierea altor miniștri se poate face doar în urma unei dezbateri și discuții în cadrul coaliției”, a declarat Dan Barna, copreședintele USR PLUS.