Primarul Sucevei susține că procesiunea cu moaștele Sf. Ioan cel Nou a contribuit la scăderea cazurilor de COVID-19 în oraș

Primarul Ion Lungu a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, că procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava din această primăvară a contribuit la scăderea cazurilor de COVID-19 din municipiu.

„Ne-a păzit Dumnezeu aici, în Suceava. Am simţit acest lucru încă din primăvară când s-a ieşit cu Sfântul pe străzi. Am avut o procesiune şi pentru această pandemie. Vin oameni la mine şi îmi spun: ştiţi domnule primar, eram la spital, când a ajuns Sfântul în curtea spitalului am simţit că am prins puteri!”, a declarat primarul Ion Lungu.

„M-am însănătoşit. Toate au contribuit într-un fel sau altul. Mulţumim lui Dumnezeu că astăzi suntem într-o stare de normalitate în Suceava, dar lucrurile se pot întoarce oricând (…) Eu sunt un om credincios. Cred în Dumnezeu. Dumnezeu lucrează prin oameni”, a spus Ion Lungu.

Totodată, primarul Ion Lungu consideră că, în ciuda faptului că în municipiul Suceava nu sunt cazuri de COVID-19, este bine ca oamenii să fie prudenţi şi să se vaccineze pentru a se evita un eventual nou val al pandemiei.

„Eu sunt un om prudent de felul meu. Este bine să suflăm şi în iaurt. Aţi văzut ce uşor se pot întâmpla anumite lucruri, apar unele focare.Deşi suntem la această cotă de zero cazuri lucrurile nu au trecut. Se ştie că în perioada de vară pandemia este mai blândă cu noi. Să fim prudenţi, să vedem ce se întâmplă în perioada rece”, a spus primarul Ion Lungu, citat de News Bucovina.

Foto: Ziar de Suceava

Ultimele știri

Moțiune împotriva ministrului de Externe Oana Țoiu. Câți parlamentari au semnat

Grupul Pace Întâi România a depus o moțiune simplă...

Tablourile din pereții lui Vâlcov, vândute la licitație. Cât s-a scos pe lucrările de valoare la licitație

Lucrări de artă confiscate de la Darius Vâlcov au...

Alerte meteo severe afectează Bucureștiul. Angajații Ministerului Investițiilor lucrează de acasă

Angajații Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene au fost sfătuiți...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine