Recensământul urșilor va fi făcut în România pe baza probelor ADN, în cadrul unui priect european de 11 milioane de euro. Anunțul a fost făcut, miercuri, de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea și cel al Mediului, Tanczos Barna.
Tot în cadrul proiectului va fi realizat un centru de îngrijire a urșilor care nu mai pot fi lăsați în mediul lor natural și vor fi cumpărate 1140 de garduri electrice pentru fermieri, au precizat demnitarii într-o conferință de presă.
Principalul obiectiv al proiectului este realizarea unui studiu științific privind populația de urs din România.
„Este o premieră mondială, la o asemenea populație de urs nu s-a făcut nicăieri în lume bazat pe probe genetice. Ultima raportare din 2016 era de 6.500-7.000 de exemplare. Cu siguranță astăzi este peste 7000. Este cea mai exactă metodă științifică prin care se poate estima o populație de urs. Nu putem vorbi de o numărare bob cu bob, exemplar cu exemplar, pentru că vorbim de un habitat natural. Estimarea în aceste condiții e cea mai bună, e bazată pe o metodă științifică și cu o colaborare cu experți internaționali”, a afirmat ministrul tanczos, potrivit G4Media.
Recensământul urșilor. Conform lui Barna, proiectul se va lansa în primăvara anului 2022, printr-o campanie de prelevare în masă de probe ADN din păduri, care vor fi centralizate într-un sistem informatic.
Analiza rezultatelor se va face în anul 2023.
„Vom avea o informație clară cu privire la mărimea populației, dar și la zonare”, a precizat Tanczos Barna.
Suma alocată pentru această componentă este de circa 4 milioane de euro.
Al doilea obiectiv este construirea unui centru de îngrijire a urșilor bruni în pădurea Kronstadt din județul Brașov, pentru 100 de exemplare care nu mai pot trăi în mediul lor natural. Suma alocată acestuia este de circa 2 milioane de euro
De asemenea, vor fi achiziționate și instalate 1.140 de garduri electrice și sisteme de supraveghere pentru fermieri.
Ministrul a precizat că sunt mii de fermieri care folosesc garduri electrice în România, precum și gospodării de la Băile Tușnad, adăugând că este și o problemă de responsabilitate din partea fermierilor.
În următoarele săptămâni va fi lansată procedura de licitație internațională pentru achiziția acestor garduri.
„Va fi și o campanie de informare pentru educarea populației: cetățenii trebuie să știe că nu au voie să hrănească ursul, să nu le lase la îndemână mâncare, deșeuri, cum să acționeze când stâna e atacată, când se întâlnesc cu ursul pe stradă sau în pădure”, a explicat ministrul Mediului.
Leave a comment