joi, august 13, 2026
26.7 C
București

Cum ar putea Garda de Mediu să confiște mașini, explică ministrul Tanczos Barna

Mașini confiscate de Garda de Mediu. Șoferii care intră cu autoturismele în parcurile naturale ar putea să rămână fără mașini, dacă propunerea ministrului mediului Tanczos Barna, va fi adoptată. Potrivit acestuia, amenzile și așa mari nu îi descurajează pe unii șoferi să intre cu mașinile în arii protejate.

Mașini confiscate de Garda de Mediu. Tanczos Barna va propune înăsprirea măsurilor și sancțiunilor aplicate celor care intră cu mașina în parcurile naturale. Astfel, ministrul Mediului dorește să obțină o reducere a numărului de persoane care realizează aceste practici, numărul fiind tot mai mare la nivel național, relatează B1TV. În mod firesc, de sancțiuni ar urma să se ocupe, ca și până acum, Garda de Mediu.

Voi propune înăsprirea pedepselor şi măsuri noi prin care să descurajăm această activitate care începe să se generalizeze la nivel naţional.

Va fi nevoie de măsuri dure similare cu cele care sunt aplicate în domeniul deşeurilor, adică confiscarea mijloacelor de transport care nu respectă de exemplu legislaţia privind transportul deşeurilor, măsuri similare să fie aplicate şi în cazul în care cineva intră în Parcul Naţional fără autorizaţie şi intră în zone în care accesul cu aceste mijloace de transport este interzis”, a explicat Tanczos Barna.

Ce sancțiuni primesc șoferii care merg cu mașina în parcurile naturale

Amenzile pentru șoferii care aleg să intre cu mașinile în parcurile naturale nu sunt deloc mici. Aceștia pot fi sancționați cu sume de până la 25.000 de lei, iar în țară până acum au fost aplicate și sancțiuni de 10.000 de lei.

„Sancţiunile sunt mari, de la 5000 la 25.000 de lei, colegii noştri au aplicat inclusiv sancţiuni de 10.000 de lei care au fost şi recuperate, dar văd că acest lucru nu este suficient”, a precizat ministrul Mediului.

Ultimele știri

Newsweek a retras articolul despre Călin Georgescu și România. Autorul, un mister total

Newsweek a șters un articol despre apărarea democrației în...

Diana Buzoianu dă vina pe fosta guvernare pentru eșecul de pe Dunăre. Situație critică la Cernavodă

Diana Buzoianu, ministra interimară a Mediului, a declarat că...

Guvernul României redeschide exploatarea de grafit de la Baia de Fier. O tonă costă 200.000 de euro

Guvernul României pregătește redeschiderea exploatării de grafit de la...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine