joi, mai 14, 2026
18 C
București

Accident feroviar la Fetești. Unul din mecanici era beat, afirmă ministrul transporturilor, Cătălin Drulă

Un accident feroviar s-a produs la Fetești joi dimineață, iar ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a afirmat că mecanicul de locomotivă considerat vinovat era beat, iar sistemul de frânare automată al trenului nu a funcționat. „Nu e o dimineață bună pentru sistemul feroviar” a concluzionat Cătălin Drulă.

Mecanicul trenului de marfă care a intrat în alt tren, joi, la Fetești, a adormit și era sub influența băuturilor alcoolice, a declarat ministrul Transporturilor Cătălin Drulă. Ministrul a cerut scuze pasagerilor care au plătit bilete, afectați de acest accident feroviar care, din fericire, nu s-a soldat cu victime.

„Vreau să transmit un semnal foarte clar către acești operatori de marfă, din zona privată, că nu se mai pot juca cu siguranța pe sistemul feroviar. Un tren de marfă a intrat în spatele altui tren trecând peste toate semnalele. Sistemul de frânare automat nu era funcțional, ancheta o să spună de ce. Din primele informații, lucrurile nu erau în regulă nici la nivelul stării mecanicului de locomotivă. Din ce am înțeles, da, a adormit, înțeleg că era și sub influența băuturilor alcoolice. Există controale și inspecții care se fac ca în trafic, nu verifică fiecare șofer, se fac prin sondaj. Nu sunt testați toți mecanicii de locomotivă, nu cred că se întâmplă asta în nicio țară din lume”, a declarat Drulă, potrivit G4Media.

„Nu e o dimineață bună pentru sistemul feroviar” a mai spus Drulă.

Ultimele știri

PNL exclude orice colaborare cu PSD. Emil Boc: „Punct înseamnă punct”

Emil Boc, primarul Clujului, a declarat ferm la Digi24...

Se pregătește o nouă zi liberă pentru români. Proiectul de lege a fost depus în Parlament

Parlamentarii români propun ca 10 Mai să fie declarată...

Traian Băsescu are soluția sa pentru rezolvarea crizei politice: „Dacă e moartă, trebuie reînviată”

Traian Băsescu acuză „organizarea ticăloasă a alegerilor” pentru criza...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine