100 de dolari pentru vaccin. Aceasta este suma pe care președintele Joe Biden vrea să o ofere pentru fiecare american care acceptă să se vaccineze împotriva COVID-19. Joe Biden le-a cerut guvernelor federale să facă posibilă acordarea acestui stimulent pentru vaccinare
Joe Biden a anunțat și noi reguli pentru angajații federali, care vor trebui fie să se vaccineze, fie să se testeze periodic, relatează Reuters, citat de Digi24.
Trezorerie Federală a transmis, într-un comunicat, că astfel de stimulente reprezintă o utilizare care poate fi permisă din cele 350 de miliarde de dolari din ajutorul acordat administrațiilor centrale la nivel de stat, local, teritorial și tribal, în cadrul Legii privind Planul de Salvare.
100 de dolari pentru vaccin. Trezoreria a mai afirmat că extinde un credit la impozit pe care angajatorii îl pot lua pentru salariile plătite angajaților, astfel încât aceștia să aibă timpul liber necesar în care să se vaccineze sau să asiste membrii de familie și anumiți indivizi la imunizarea anti-Covid-19.
„Dacă astfel de stimulente ne ajută să învingem acest virus, cred că ar trebui să le folosim.
Ceea ce se întâmplă acum în America este o pandemie a celor nevaccinați.
Aproape toate cazurile, spitalizările și decesele cauzate de COVID-19 astăzi sunt la persoane nevaccinate.
Știu că oamenii vorbesc despre libertate, dar am învățat de la școală și de la părinții mei că odată cu libertatea vine și responsabilitatea. Decizia dumneavoastră de a nu vă vaccina afectează pe altcineva. Persoanele nevaccinate răspândesc virusul”, a declarat președintele Joe Biden.
Joi, primarul din New York, Bill de Blasio, a anunțat că oricine se vaccinează cu prima doză de vaccin anti-Covid-19 într-o locație administrată de primărie va primi 100 de dolari.
Până se va ajunge la un nivel satisfăcător de imunizare a populației, autoritățile sanitare le cer din nou americanilor, inclusiv celor vaccinați, să poarte mască în spațiile închise, în zonele considerate de risc – adică în aproape 70% dintre comitatele Statelor Unite. Decizia va fi însă a fiecărui stat în parte.
Conform CNN, Joseph Biden va emite o ordonanţă prin care va emite reguli în instituţiile federale. Astfel, potrivit unor oficiali de la Washington, angajaţii instituţiilor federale vor fi îndemnaţi să se vaccineze anti-COVID-19 sau vor fi supuşi unor protocoale antiepidemice stricte, care vor include testarea cu regularitate şi purtarea măştilor de protecţie, au declarat oficiali citaţi de postul tv CNN.
Oficiali de la Washington au dat asigurări, potrivit CNN, că vaccinarea funcţionarilor federali nu va deveni obligatorie, iar cei care vor refuza vaccinarea nu vor fi disponibilizaţi.
Acestea sunt cele mai recente încercări ale administrației Biden de a-i stimula pe americanii ezitanți să se vaccineze, în timp ce tulpina Delta infectează tot mai mulți oameni.
Eforturile se lovesc de un zid de opinii anti-vaccin, alimentate de dezinformare și de diviziunile politice din țară.