Elevii primesc gratuit măști de protecție, dacă au nevoie. Este un stoc uriaș

Masca în școală. Elevii vor primi măști de protecție, pentru că există un stoc de 30 de milioane de măști care vor fi împărțite elevilor pentru a le folosi în noul a școlar. „Cei care nu vor avea, cei care le-au uitat, cei care le-au rupt, cei care le-au deteriorat, vor avea la dispoziție aceste măști” a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul educației.

Există un stoc de 13 milioane de măști la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență. Am avut, luni, în ședința de guvern o ordonanță de urgență aprobată prin care autoritățile locale direcționează către școli resursele existente din perspectiva măștilor de protecție.

Astăzi am încheiat o centralizare, cumulând toate aceste surse și avem exact 30 de milioane de măști la dispoziția școlilor. Centralizarea a fost făcută județ cu județ prin Inspectoratele Școlare Județene.

Măștile vor fi distribuite celor care au nevoie. Odată cu permisiunea de a purta măști textile, sunt elevi care vor prefera să poarte propriile măști. Cei care nu vor avea, cei care le-au uitat, cei care le-au rupt, cei care le-au deteriorat, vor avea la dispoziție aceste măști” a declarat Sorin Cîmpeanu, miercuri seară, la Digi24.

Masca în școală. Miniștrii Sănătății și Educației au prezentat, miercuri noile reguli pentru deschiderea școlilor. Până la atingerea ratei de infectare de 6 la mie într-o localitate, toate creșele, grădinițele și școlile vor funcționa cu prezență fizică. După depășirea acestei rate, toți elevii vor intra în învățământ online, cu excepția învățământului special.

Copiii vor trebui să poarte masca de protecție în toate spațiile închise. Se recomandă masca de tip medical, dar sunt permise și cele textile cu condițiile să acopere corect nasul și bărbia și să fie purtate corect.

Ultimele știri

Cristian Ghinea îl atacă dur pe Vlad Gheorghe. Replici acide între foștii colegi din USR: „Cârtiță”

Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene, a lansat...

Nicușor Dan acuză CCR de „tergiversare” privind pensiile magistraților: „Îmi doresc asumare din partea CCR”

Amânarea deciziei CCR privind pensiile magistraților a stârnit reacții...

Proiecții alarmante: Creștere masivă a cazurilor de cancer până în 2040, mai ales la anumite tipuri. Unde se situează România

Incidența cancerului va crește semnificativ până în 2040, cu...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine