florin cîțu

Premierul Florin Cîțu și-a început ziua de duminică la malul mării. A mers să vadă răsăritul și a postat imaginile pe Instagram. După ce a luat la pas Vama Veche, șeful Executivului a spus că sezonul estival ar trebui prelungit în România.

„O zi superbă. A trebuit să merg foarte mult în partea aia ca să găsesc și Vama cum era înainte, dar e superb.Am ajuns azi-dimineață devreme. Nu era nimic deschis, mi-a plăcut. Lumea încă dormea. Foarte frumos. Merită. Trebuie să mai vină lumea la mare”, a spus Florin Cîțu, citat de Digi 24.

Deși sunt închise multe localuri, Florin Cîțu spune că sezonul estival ar trebui prelungit.

 „Am văzut. Dar eu cred că mai merge. Mai merge să mai vii și weekend-ul ăsta și weekend-ul viitor. Cât mai mult. Sunt bucuros că am început sezonul. La începutul sezonulului am spus că va fi un sezon deschis, nu va fi nevoie de restricții. A fost o vară verde. Cred că a fost bine și pentru cei care au aici afaceri și pentru români să se distreze. Ar fi bine să ne gândim din ce în ce mai mult la litoralul românesc în viitor”, a mai spus Florin Cîțu.

Primul Ministru Florin Cîțu și ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu au postat duminică dimineață imagini și scurte videoclipuri în care arată cât de puțini turiști se mai află acum la mare. Premierul Florin Cîțu a urcat pe contul său de Instagram două clipuri video în care prezintă liniștea din Vama Veche, punând chiar un emoticon care exprimă tăcerea.

La rândul său, Dan Vîlceanu, ministrul finanțelor și preşedintele filialei din Gorj a PNL, a postat și el fotografii peste care a scris locul unde au fost realizate: terasa localului Expirat din Vama Veche.

Mai mulți lideri PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Vasile Dîncu au fost și ei în această vară la Vama Veche. Marcel Ciolacu chiar a postat o poză din Vama Veche în care apare alături de fostul premier Sorin Grindeanu, cu mesajul: ”Florin, noi suntem aici. Tu?!”.

Mai mulți lideri PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Vasile Dîncu au fost și ei în această vară la Vama Veche. Marcel Ciolacu chiar a postat o poză din Vama Veche în care apare alături de fostul premier Sorin Grindeanu, cu mesajul: ”Florin, noi suntem aici. Tu?!”.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *