marți, octombrie 6, 2026
22.8 C
București

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: Datoria fiecăruia dintre noi este să asculte exclusiv de sfaturile medicilor

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, îi îndeamnă pe români să ia foarte în serios pandemia de COVID-19 şi să asculte exclusiv de sfaturile medicilor.

„Am văzut cu toţii cumplitele imagini de la morgile unor spitale din Bucureşti. Este copleşitor ce se întâmplă pe fondul unui larg scepticism devenit letal şi hrănit de un absurd conspiraţionism. (…) În plină, agresivă pandemie, în contextul în care secţiile ATI ale spitalelor din întreaga ţară”, mai spune Vasiles Bănescu.

„Sunt total excedate de bolnavi care agonizează, iar morgile sunt arhipline, datoria raţională şi urgentă a fiecăruia dintre noi, fie şi în ultimul ceas, este să ia foarte în serios boala şi să asculte cu maximă luare aminte exclusiv de sfaturile medicilor, cărora le datorăm deplină încredere şi recunoştinţă”, a transmis Vasile Bănescu, reprezentantul BOR.

România a înregistrat marți cel mai negru bilanț de la începutul pandemiei: 18.863 de cazuri noi în 24 de ore şi 574 de decese.. Numărul pacienţilor internaţi la ATI a ajuns la 1.805 de persoane.

Referitor la îndemnul medicului Valeriu Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a răspuns că datorăm medicilor încredere deplină.

„Da, în mod evident, mai ales într-un context sufocat de tulburare, îngrijorare, suferință și moarte provocate de o boală perfidă, pe care trebuie să o luăm cu adevărat în serios, datorăm medicilor nu doar respect pentru știința lor de carte și pentru eforturile uriașe depuse în spitalele asaltate de bolnavi, ci și deplina noastră încredere și recunoștință”, a afirmat Bănescu, purtătorul de cuvânt al patriarhiei.

Medicul Valeriu Gheorghiță, întrebat miercuri dacă este nevoie de o mai mare implicare a bisericii în transmiterea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID, a spus că da și că mesajul pe care îl aşteaptă oamenii este: „Populaţia să aibă încredere în medici” și „oamenii să-şi iubească mai mult aproapele”.

Ultimele știri

Luca Niculescu, chemat la masa PNL. Oana Gheorghiu spune condiția liberalilor și taie elanul AUR cu suspendarea președintelui

Oana Gheorghiu spune că PNL va decide susținerea guvernului Niculescu după ce vede programul și echipa. Respinge și ideea suspendării președintelui.

Cristian Bușoi lansează un avertisment pentru iarna și primăvăra lui 2027: Trebuie să ne pregătim pentru prețuri foarte mari la electricitate

Cristian Bușoi avertizează că românii trebuie să se pregătească de prețuri foarte mari la electricitate în iarna și primăvara lui 2027.

Anca Alexandrescu, după nominalizarea lui Luca Niculescu: “Dintre toate variantele, mi se pare cea mai acceptabilă”. Ce spune despre reunirea forțelor suveraniste

Anca Alexandrescu consideră nominalizarea lui Luca Niculescu cea mai acceptabilă variantă și anunță că vrea să reunească forțele suveraniste.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine