Doza a patra de vaccin anticovid nu trebuie administrată la acest moment, consideră Agenția Europeană a Medicamentului. Experții EMA și-au manifestat îndoielelile cu privire la eficacitatea acestei doze de ser, după ce oficialii Pfizer se declaraseră gata să furnizeze cantitatea necesară.
Experții din cadrul autorității pentru reglementarea medicamentelor și-au exprimat marți îndoielile cu privire la necesitatea dozei 4 de ser anti-COVID. Potrivit acesteia, nu există date care să susțină această abordare. Între timp, este nevoie de mai multe date despre noua variantă, Omicron, care potrivit datelor, este mai contagioasă dar mai puțin periculoasă.
„În timp ce utilizarea rapelurilor suplimentare poate face parte din planurile de urgenţă, vaccinările repetate la intervale scurte de timp nu ar reprezenta o strategie durabilă pe termen lung”, a declarat Marco Cavaleri, şeful Strategiei Vaccinurilor la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), potrivit B1TV.
Marco Cavaleri și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că vaccinările realizate la foc automat, sub formă de rapel, ar putea supraîncărca sistemul imunitar al oamenilor, ceea ce ar putea provoca efecte adverse.
„Este important să existe o discuţie bună în jurul alegerii compoziţiei vaccinului pentru a ne asigura că avem o strategie care nu este doar reactivă… Și să încercăm să venim cu o abordare care să fie potrivită pentru a preveni o variantă viitoare”, a declarat oficialul EMA.
Totodată, Cavaleri a transmis că se află în discuții cu producătorii de vaccinuri pentru eventuala realizare a unui ser actualizat. În opinia reprezentantului EMA, orice fel de schimbare ar trebui să fie coordonată la nivel global.