Primarul PNL al comunei Bosanci din județul Suceava, Neculai Miron, a semnat, sâmbătă, inițiativa demarată de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) pentru demiterea din funcție a președintelui Klaus Iohannis.
Edilul, care s-a făcut remarcat pentru atitudinea sa antivaccinistă, i-a criticat dur atât pe șeful statului, cât și pe liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur.
Potrivit imaginilor publicate de suceavalive.ro pe Facebook, primarul din Bosanci a semnat lista avându-i alături pe co-preşedintele AUR, George Simion, și pe Călin Georgescu, cel care a fost propunerea formațiunii pentru funcția de premier la consultările din decembrie 2020 organizate de președintele Klaus Iohannis cu partidele parlamentare.
„Mulţumesc mult domnului George Simion şi domnului Călin Georgescu pentru vizita pe care ne-au făcut-o astăzi, la Bosanci. Am vrut să dovedesc prin aceasta că Bosanciul nu este un fief al domnului Flutur, care a instaurat dictatura în întreg judeţul Suceava şi orice post, orice funcţie la deconcentrate este ocupată cu şpagă în judeţul Suceava, aproape orice funcţie, deci nimic nu mişcă dacă nu este coordonat de dumnealui şi am vrut să arăt că la Bosanci este democraţie şi orice forţă politică este bine venită”, a declarat sâmbătă Neculai Miron, edilul PNL, potrivit glasulsucevei.ro.
„De aceea am făcut o primire călduroasă domnului Simion şi domnului Georgescu ca să dăm un suflu nou de libertate, să fie respectate principiile fundamentale ale democraţiei, să putem intra la muncă liberi, să putem călători liberi, să putem cumpăra liberi. Ştiţi foarte bine sunt încă membru PNL. Domnul Iohannis dintr-un apărător al democraţiei s-a transformat într-un apărător al penalilor”, a mai spus edilul PNL.
Primarul PNL și-a continuat atacul nu doar la adresa șefului statului, pe care l-a acuzat că „a vândut și vinde austriecilor, nemților”, ci și la adresa fostului premier Dacian Cioloș.
„Avem aici, alături de noi, patrioţi care luptă pentru poporul român şi, după cum bine ştiţi, dar mai reamintesc faptul că majoritatea multinaţionalelor ne fură sub umbrela legii. Ştiţi prea bine, domnul Klaus Iohannis a vândut şi vinde austriecilor, nemţilor, alături de dumnealui era şi domnul Cioloş, care vindea francezilor, şi toate retailer-urile, magazinele principale din ţară sunt cu mărfuri din export”, a mai spus edilul PNL
Foto: suceavalive.ro/Facebook