Percheziții la Mihai Chirica. Procurorii DNA au efectuat miercuri mai multe percheziții la Primăria Iași, inclusiv în biroul primarului Mihai Chirica, de unde au fost ridicate mai multe documente.
Miercuri, 26 ianuarie, în jurul orei 10:00, procurorii DNA au ridicat mai multe documente de la Primăria din Iași, condusă de către penelistul Mihai Chirica, informează Bună Ziua Iași, citată de B1TV. Reprezentanții DNA au fost însoțiți de jandarmi. Anchetatorii au intrat în mai multe birouri, inclusiv în cel al edilului local.
Ancheta vizează fapte de corupție, care ar fi fost săvârșite în urmă cu patru ani de zile. Surse din cadrul municipalităţii afirmă că ar fi vorba despre afaceri imobiliare derulate de Primăria Iaşi.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei comise în cursul anului 2018.
În cursul zilei de 26 ianuarie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în cinci locaţii, dintre care două sunt birouri ale unor instituţii publice din municipiul Iaşi”, se arată într-un comunicat al DNA.
Mihai Chirica, vizat de acuzații de abuz în serviciu
Primarul Mihai Chirica este vizat într-un dosar pentru abuz în serviciu cu privire la achiziția de municipalitate, prin leasing operațional, a unor autoturisme Skoda. În ianuarie 2021 a fost trimis în judecată.
Mai mult, anul trecut, Mihai Chirica a fost audiat de DIICOT într-un dosar referitor la construcția în condiții dubioase a unui imobil în zona Sărărie, din Iași.
De asemenea, acesta este vizat în mai multe anchete cu privire la afaceri imobiliare suspecte.
Prima reacție a primarului Mihai Chirica după percheziții
Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a avut o primă reacție după perchezițiile de la Primărie.
„În această dimineaţă procurori din cadrul DNA Iaşi au venit la sediul Primăriei pentru a ridica unele documente emise începând cu anul 2012 de la diferite servicii din cadrul municipalităţii. Conform procedurii, în calitatea mea de primar, am fost informat de această acţiune.
În acest moment eu mă aflu la Bucureşti, împreună cu viceprimarul Daniel Juravle, unde am programate mai multe întâlniri la Guvern pentru proiectele oraşului. Nu vă pot da mai multe detalii şi sunt sigur că o comunicare oficială o veţi primi de la instituţiile de resort”, a transmis primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica.
Leave a comment