Ruşii au bombardat Memorialul Holocaustului din Kiev

Bombardamentele ruseşti asupra Kievului au lovit Memorialul Holocaustului Babîn Iar din capitala ucraineană, a declarat şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Yermak. Memorialul e situat în apropierea turnului de televiziune din Kiev, lovit şi el în cursul zilei de marţi, informează CNN.

„Încercarea lui Putin de a distorsiona şi de a se folosi de Holocaust pentru a-şi justifica invazia ilegală într-o ţară democrată şi suverană este absolut respingătoare. E simbolic faptul că a început atacul asupra Kievului prin bombardarea memorialului de la Babîn Iar, locul celui mai mare masacru comis de nazişti”, se arată într-un comunicat difuzat de Memorialul Holocaustului din Kiev.

Reprezentanţii Memorialului au reamintit că oraşe precum Kiev, Harkov, Herson sau Mariupol au mai fost supuse bombardamentelor naziste în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

„Acum, ele ard sub loviturile armatei lui Putin, sub falsul şi scandalosul pretext al denazificării Ucrainei şi a poporului ucrainean”, se mai arată în comunicat.

Rabinul Şef al Ucrainei, Moshe Reuven, a condamnat atacul în care trei rachete au căzut în apropierea memorialului Babîn Iar, din Kiev.

„Aici se petrec crime de război”, a spus Moshe Reuven. „Armata rusă, care s-a luptat împotriva fasciştilor în 1941, bombardează acum civilii din Kiev, Harkov, Odesa”, a adăugat rabinul şef al Ucrainei. „Babîn Iar e un loc simbolic, unde se odihnesc 200.000 de vârstnici, femei şi copii nevinovaţi”.

Ultimele știri

Soția lui George Simion, terorizată cu puțin timp înainte să nască: „Opriți-vă, bolnavilor! Nu-mi mai sunați la interfon la 2 noaptea, lăsați-mi familia în...

Soția lui George Simion a cerut public să înceteze hărțuirea, fiind în a 34-a săptămână de sarcină.

Se pregătește o primă reformă în MAI! ‘Ținta’ ministrului de Interne, Marian Neacșu

Marian Neacșu pregătește o primă reformă în MAI, iar Academia de Poliție ar fi prima instituție vizată, potrivit unor surse.

Procesele băncilor din dosarul ROBOR au început. Majoritatea băncilor vor procese secrete

Au început procesele băncilor amendate cu peste 700 de milioane de euro în dosarul ROBOR. Chirițoiu anunță primele decizii în câteva săptămâni.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine