România nu va rămâne fără gaze naturale, dă asigurări premierul Nicolae Ciucă. Vor începe exploatările de gaze din Marea Neagră, o dată ce va fi adoptată legea offshore.
Cel mai târziu la finalul acestui an, va fi dat în folosință interconectorul de gaze dintre Grecia și Bulgaria, iar astfel România va beneficia de gaz lichefiat a spus premierul României.
Șeful Guvernului a amintit și legea offshore, ce ar urma să fie adoptată în două luni de către Parlament și care va da starul exploatărilor de gaze din Marea Neagră.
România nu va rămâne fără gaze naturale, dar premierul spune că vor exista efecte economice și asupra României, în contextul războiului de peste graniță, dar îi asigură pe cetățeni că nu vor rămâne fără gaze.
„Nu pot să spun că nu ne va durea, nu pot să spun că nu vor fi efecte, în schimb nu vă pot spune care vor fi efectele concrete acum”, a declarat el, la Digi 24.
Șeful Executivului a fost întrebat dacă există riscul ca România să rămână fără gaze, în cazul în care președintele rus Vladimir Putin ar decide să sisteze alimentarea către Europa.
„Nu. Cu toată responsabilitatea, nu suntem în riscul de a rămâne fără gaz”, a precizat el, explicând faptul că România importă aproximativ 20% din necesarul de gaze, iar acesta ar putea veni și prin interconectorul de gaze dintre Grecia și Bulgaria.
În toamnă sau cel mai târziu la finalul acestui an, România ar putea să folosească gazul lichefiat din SUA, a mai spus Nicolae Ciucă.
„Vă pot spune un detaliu, fiecare dintre cei doi prim-miniștri, și cel al Greciei, și cel al Bulgariei, săptămânal au discuții pentru finalizarea acestui interconector. Este esențial nu numai pentru noi, ci pentru tot ceea ce înseamnă proiecte viitoare în ceea ce privește circuitul gazelor atât pe coridorul vertical, cât şi pe coridorul pe care noi deja l-am realizat pe infrastructura BRUA, care poate de asemenea să ducă gaz pentru celelalte țări din centrul și estul Europei”, a mai adăugat premierul, potrivit sursei citate mai sus.
Leave a comment