Firme și persoane fizice din Rusia au toate activele blocate în România. Ce spune premierul Ciucă

Cinci entități din România cu legături cu puterea de la Kremlin au conturile înghețate, a anunțat premierul Nicolae Ciucă. Sunt trei firme și două persoane fizice, a precizat prim-ministrul.

Nicolae Ciucă a precizat că instituţia care se ocupă de această problemă este ANAF-ul, iar până în momentul de faţă au fost identificate trei entităţi şi două persoane fizice. „Intră sub sancţiuni, pe mâna autorităţilor din România. Suntem obligaţi să punem în aplicare deciziile care au fost luate la nivelul Uniunii Europene”, a precizat Nicolae Ciucă la Digi24.

Întrebat dacă asta înseamnă că tot ce au cele cinci entități din România este blocat în acest moment și nu mai pot face transferuri financiare, premierul a confirmat că „exact asta se întâmplă”.

Conform premierului, ministrul finanţelor l-a anunţat că bunurile celor cinci entități au fost înghețate „imediat ce au fost identificate”.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu a scris, joi, pe Facebook, că va cere in coaliţie un act normativ care să taie accesul firmelor ruseşti la fonduri europene şi orice altă formă de finanţare din taxele românilor.

„Anul trecut am dat o ordonanţă de urgenţă prin care companiile din China au fost excluse de la contractele finanţate din fonduri europene. Voi cere in coalitie un act normativ care să taie accesul firmelor ruseşti la fonduri europene şi orice altă formă de finanţare din taxele românilor”, a scris Florin Cîţu.

„Nu trebuie să mai pierdem timpul. Trebuie acţionat urgent!”, mai precizează liderul PNL.

Ultimele știri

Ambasadorul Rusiei în SUA a murit subit. Aleksandr Darciev fusese numit de Putin în martie 2025

Aleksandr Darciev, ambasadorul Rusiei în SUA, a murit subit la 66 de ani, anunță Ministerul de Externe de la Moscova.

România îmbătrânește rapid. Aproape 5 milioane de oameni au peste 60 de ani

Aproape 4,9 milioane de români au peste 60 de ani, arată INS. Presiunea pe pensii și piața muncii crește.

Ludovic Orban, atac devastator la Nicușor Dan: „Dezamăgirea este mai mare decât față de Iohannis. A devenit complicele PSD și și-a bătut joc de...

Ludovic Orban îl acuză pe Nicușor Dan că și-a trădat promisiunile electorale și a devenit „complicele PSD”.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine