Adrian Câciu
Adrian Câciu

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a exclus majorarea taxelor şi impozitelor în acest an, din cauza „situației complicate”.

„Exclus să creştem taxe şi impozite în acest an. (…) Nu se pune în momentul acesta o astfel de discuţie. Suntem, totuşi, într-o situaţie complicată. De ce vreţi să anticipăm discuţii care poate nu vor avea loc?”, a declarat ministrul Finanţelor luni seară, la conferinţa comună cu liderii coaliţiei în care a fost anunţat pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”.

Adrian Câciu a subliniat că în acest context este nevoie de solidaritate.

„Această situaţie complicată nu e numai la noi, e în toată Europa. În momentul acesta trebuie să fim doar uniţi şi solidari, dacă ne punem întrebarea ce vom face peste 10 ani, cred că este prematur. Cred că ar fi bine să ne uităm şi să ne ajutăm împreună să trecem cu mai multă înţelegere peste acest moment. Guvernul nu va lăsa pe nimeni în urmă”, a declarat ministrul Finanțelor.

„Când o persoană este bolnavă i se aplică măsuri de prim rang şi măsuri de tip tratament. Aşa se acţionează şi în criză. Acţionezi cu măsuri de primă instanţă şi măsuri pe termen mediu şi lung, care reprezintă tratamentul structural asupra economiei tale, pentru că orice criză îţi dezvăluie vulnerabilităţile structurale pe care le-ai avut. Pe unele le-ai recunoscut, pe altele le vezi cu ocazia crizei, dar tocmai asta este acţiunea guvernamentală”, a adăugat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Liderii coaliției de guvernare au aprobat pachetul de măsuri socio-economice „Sprijin pentru România”, prin care sunt lansate mai multe măsuri pentru sprijinirea populației cu venituri reduse și pentru companii. Impactul financiar al pachetului este de 17,3 miliarde de lei, din bugetul de stat și din fonduri europene.

Printre măsurile propuse de coaliție se numără vouchere în valoare de 50 de euro pentru persoanele vulnerabile până la sfârșitul anului 2022, vouchere în valoare de 30 de euro pentru elevii care provin din familii vulnerabile, o reducere de 50 de bani la benzină și motorină pentru marii transportatori, majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei fără sumă care va fi scutită de taxe, a mai spus ministrul finanțelor.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *