Exploziile din Transnistria sunt parte a strategiei Rusiei de a atrage regiunea în război, susțin ucrainenii

Exploziile din Transnistria sunt parte a unei operațiuni a armatei ruse de a atrage în război această parte separatistă a Republicii Moldova, susțin ucrainenii. Autoritățile de la Kiev avertizează că Rusia a început deja o „operațiune sub steag fals” în Transnistria, regiune pe care o controlează deja de aproape 30 de ani.

Kievul a transmis un comunicat și a acuzat Serviciul federal de securitate al Rusiei (FSB), succesorul KGB, că încearcă să insufle panică și să stârnească sentimente anti-ucrainene, precum și că intenționează să efectueze și alte operațiuni de acest gen pentru a atrage Transnistria în războiul cu Ucraina, notează The Kyiv Independent, citat de B1TV.ro.

La rândul său, autoritățile de la Chișinău au explicat că incidentul cu exploziile din Transnistria vizează crearea unui pretext pentru tensionarea situației de securitate.

Obiectivul urmărit de incidentul de astăzi ține de crearea pretextelor pentru tensionarea situației de securitate în regiunea transnistreană, ne-controlată de autoritățile constituționale. În acest context, Biroul politici de reintegrare cheamă la păstrarea calmului și împreună cu instituțiile naționale competente monitorizează evoluțiile cazului menționat”, spune guvernul Republicii Moldova.

Ministerul ucrainean al apărării a amintit că, recent, generalul rus Rustam Minnekayev, comandant-adjunct în districtul militar central al Federației Ruse, declara că a controla sudul Ucrainei „e o altă cale spre Transnistria”.

În primul rând, ei nu intră, pentru că sunt prezenți ilegal de 30 de ani. Armata Federației Ruse este prezentă pe teritoriul Republicii Moldova din 1992, deci din acest punct de vedere lucrurile sunt destul de clare. Chișinăul n-a controlat niciodată această regiune și nu cred că pe cineva surprinde o asemenea declarație”, spunea eurodeputatul Eugen Tomac.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Soluțiile pentru supraviețuirea Guvernului Bolojan dacă PSD părăsește coaliția: Analiza unui politolog

În contextul amenințărilor repetate ale PSD cu ieșirea de...

Oficial, rata șomajului e sub 6%. Care este însă, cu adevărat, cifra reală

România înregistrează oficial o rată a șomajului de doar...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine