Lavrov, anunț terifiant: Rusia nu vizează încheierea războiului din Ucraina la 9 mai

Serghei Lavrov spune că Rusia nu caută să termine războiul din Ucraina la 9 mai, sărbătorită ca Ziua Victoriei, în timp ce analiştii estimează o posibilă încheiere a conflictului la acea dată, notează AFP.

“Militarii noştri nu îşi va ajusta artificial acţiunile la vreo dată anume, inclusiv la Ziua Victoriei”, a declarat Serghei Lavrov într-un interviu pentru televiziunea italiană Mediaset, difuzat duminică, referindu-se la această dată comemorând ziua de 9 mai 1945 şi capitularea naziştilor în faţa Aliaţilor, printre care Uniunea Sovietică.

“Ritmul operaţiunii din Ucraina depinde, în primul rând, de necesitatea de a minimiza posibilele riscuri pentru populaţia civilă şi militarii ruşi”, a adăugat el.

Rusia sărbătoreşte, de obicei, Ziua Victoriei cu mare fast, cu o uriaşă paradă militară prin centrul Moscovei şi un discurs al preşedintelui Vladimir Putin, salutând rolul principal al ţării în înfrângerea fascismului în Europa.

Dar celebrările din acest an vor fi plasate pe fundalul campaniei militare a Moscovei în Ucraina, pe care Putin a justificat-o spunând, printre altele, că fosta republică sovietică trebuie “denazificată” şi făcând alte aluzii la cel de-Al Doilea Război Mondial.

“Vom sărbători solemn ziua de 9 mai, aşa cum facem întotdeauna. Să ne amintim de cei care au căzut pentru eliberarea Rusiei şi altor republici ale fostei URSS, pentru eliberarea Europei de flagelul nazist”, a declarat Lavrov.

Mii de civili au fost ucişi în Ucraina şi milioane au fost strămutaţi în urma invaziei ruse care a început la 24 februarie.

Moscova a anunţat un bilanţ oficial de aproximativ o mie de morţi printre soldaţii săi. Ucraina susţine că pierderile Rusiei sunt mult mai mari, potrivit AFP

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Sindicaliștii din administrația publică protestează în Capitală și amenință cu greva generală Renunțați la politicile adoptate „din pix”

Reprezentanții sindicatelor din administrația publică organizează luni, 15 septembrie,...

Soluțiile pentru supraviețuirea Guvernului Bolojan dacă PSD părăsește coaliția: Analiza unui politolog

În contextul amenințărilor repetate ale PSD cu ieșirea de...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine